Miere contrafăcută în magazinele din România. Cum recunoaştem mierea naturală!
Mierea de import a invadat rafturile magazinelor, iar falşii producători amestecă fel şi fel de substanţe pe care le pun pe piaţă sub sigla unor produse naturale. Acestea pot fi periculoase pentru cei care le consumă. Mierea apicultorilor români rămâne nevândută, pentru că cea importată este mult mai ieftină.
Apicultorii români atrag atenţia că, de multe ori, în borcanele cu miere din magazine, este orice, dar nu miere naturală.
„O miere sticloasă, la care te poţi uita prin ea ca printr-o fereastră, dă de bănuit că nu este o miere curată, ci este o miere contrafăcută”, explică apicultorul Mihai Constantin.
O demonstrează şi unele dintre rezultatele analizelor de laborator.
Cel mai des utilizaţi agenţi de falsificare a miecii de albine sunt glucoza industrială, siropul de zahăr, amidonul şi chiar cleiul.
În forma sa naturală, mierea este bogată în minerale, vitamine, enzime, aminoacizi și carbohidrați. Mierea de salcâm poate fi consumată chiar şi de diabetici. Pentru aceştia, adaosul de glucoză sau zahăr este extrem de periculos. Consumată în mod constant, poate duce la dezechilibre în organism, creşterea glicemiei, tulburări gastro intestinale, constipaţie şi pot apărea şi alte simptome.
Borcane cu miere amestecata din UE si din afara UE – asta găsesc românii pe rafturile magazinelor. O miere despre care nimeni nu poate să spună dacă în compoziţia ei are şi miere românească.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, spune că nu poate lua măsuri radicale: „Atâta timp cât este un produs comestibil, nu îl poţi interzice, dar trebuie avertizat consumatorul şi facem un apel la ANPC să ne asiguram că în momentul în care consumatorul cumpără un produs ştie ce cumpără.”
Specialiştii spun că e greu de făcut diferenţa între mierea naturală şi cea cu adaosuri artificiale. Dacă o puteţi degusta, mierea contrafăcută nu prezintă nicio aromă, poate fi separată în straturi şi este limpede, fără pic de impurităţi. Mierea naturală are o aromă specifică şi prezintă impurităţi naturale, precum polen, microparticule de ceară şi uneori propolis.