Mihai Eminescu – 120 de ani de la moarte
Se pare ca putini si-au amintit ieri ca s-au implinit 120 de ani de cand a trecut in nefiinta un poet, si anume Minail Eminescu.
Orice roman normal si care i-a citit macar cateva din poeziile sale nu poate spune ca nu l-au uns la inima, caci Eminescu a fost, pe langa un mare filozof, si un razvratit, ca sa nu mai amintesc de formidabila sa viziune cosmogonica.
Din pacate, Eminescu a inceput sa aiba, datorita inculturii de care ne „bucuram” tot mai mult, si o serie de detractori, in raport direct cu incultura, specimene care ii gasesc cusururi si chichite ca sa iasa ei in evidenta. Poate de aceea nu au existat prea multe momente de reculegere in memoria marelui poet.
Dar nu despre asta vreau sa scriu, ci doresc sa reamintesc de legaturile marelui poet cu Brasovul.
Putini stiu ca poetul a trecut de multe ori prin Brasov, incepand din vremea in care colinda prin tara cu trupa Pascali sau atunci cand se indrepta spre Viena.
Astfel, poetul a notat intr-o scrisoare adresata lui Iacob Negruzzi: „Arãtati-mi la noi un oras patriotic ca Brasovul“.
Poetul a stat la Brasov, in cele cateva peripluri ale sale, circa cinci luni, per total. Mai multe studii dezvaluie legaturile poetului cu Brasovul, in acest sens putand fi citata cartea prof. Ion Itu, „„Eminescu si Brasovul“.
Alt moment este acela in care, langa Sinca Veche, Eminescu a fost prezent la un maial national, la care au participat in jur de 4.000 de tarani romani, toti imbracati in costume populare. Peste deal, langa locul de desfasurare a maialului, se afla Vadul Fagarasului. Una dintre ipotezele care incearca sa explice originea familiei Eminovici sustine ca aceasta se trage din Fagaras, fara a exista insa dovezi sigure.
Deasemenea nu se poate uita faptul ca, de-a lungul anilor, poetul a pastrat legatura cu mai multi brasoveni pe care i-a intalnit la Viena, pe vremea studentiei, sau Bucuresti.
Astfel, incepand cu anul 1868, la Viena erau doua societtai romanesti de cultura., pe care le frecventa si Eminescu, iar presedintele Societatii „Romania“ era brasoveanul Pandele Dima, fratele compozitorului Gheorghe Dima, secondat de un alt brasovean, Aurel Muresianu, din vestita familie a Muresienilor.
Cea de-a doua era „Societatea Literara si stiinþifica”.
Ceva mai tarziu, cele doua societati unite vor forma „Romania Juna“, unde Eminescu era bibliotecar, Slavici presedinte, iar brasoveanul Sterie Ciurcu, casier. Sterie Ciurcu, apreciat in mod deosebit de poet, era, la Viena, „omul balurilor“, cel care le organiza. In acel timp, Aurel Muresianu avea sa redacteze, impreuna cu Eminescu si alþi studenti romani din Viena, apelul pentru marea sarbatoare de la Putna. Poate de aceea Eminescu avea o inclinatie pentru familia Muresenilor si nu intamplator, in „Epigonii“, cateva versuri ii sunt dedicate lui Andrei Muresianu.
Si alti brasoveni au avut legaturi stranse cu marele poet.
Brasovenii Diamandin Manole si Teodor Nica au fost prezenti la Universitatea din Viena in aceeasi perioada in care a studiat si poetul. Ceva mai tarziu, Teodor Nica avea sa devina unul dintre colaboratorii de baza ai lui Titu Maiorescu, cand acesta a fost ministrua, devenind chiar directorul Bancii Naþionale. In aceasta caliate, brasoveanul ii ofera lui Maiorescu diferite sume destinate, printre altele, editarii volumului de poezii din 1883, precum si pentru sustinerea calatoriilor in scopuri de sanatate ale poetului la Viena.
Constantin Popazu, medic brasovean, a fost apropiat de poet. Acesta (medicul) il informa prin scrisori pe Maiorescu despre starea de sanatate a poetului, oferindu-i numeroase amanunte de specialitate.
In luna noiembrie 1883, Eminescu a plecat la Viena pentru tratament, fiind insotit de Chipici Ravneanu. Poetul a schimbat trenul in gara Brasov, unde a poposit cateva ore. Marturiile vremii amintesc faptul ca poetul avea la el nelipsitul geamantan plin de carti si manuscrise. La coborarea din tren, cu geamantanul in mana, a strigat cu o voce puternica: „Traiasca Romania unita!“, fiind aclamat de cei prezenti.
Unele gesturi par marunte, nesemnificative si trecatoare. Dar viata unui om este formata din multimea picaturilor unor asemenea gesturi si intamplari, care formeaza, in final, „Marea cea Mare” a fiecaruia. De aceea i-am plans ieri pe cei care l-au uitat pe Eminescu, caci marea lor este un lac mocirlos.
Dan Bota
