Mihai Stoica s-a parasutat la Vaslui si a gasit un razboi
Mihai Stoica fostul presedinte al FC Vaslui, a declarat ca a decis sa paraseasca gruparea moldava dupa numai trei zile de la instalarea sa, deoarece considera ca a nimerit „intr-un razboi” care nu-i apartine, cel dintre conducerea clubului si antrenorul Juan Ramon Lopez Caro.
„Am avut doua situatii in cariera in care antrenorul a fost ales de patron si a fost bine: a fost vorba de decembrie 2005, dupa plecarea lui Protasov si venirea lui Olarouiu, care a fost decisa de patron, dar am imbratisat-o pentru ca aveam o revansa de luat si am reusit-o cu varf si indesat. Apoi, cand am acceptat propunerea lui Dumitru Bucsaru de a veni la Urziceni, dar la recomnadarea lui Dan Petrescu. Dar cunosteam foarte bine omul cu care colaborez, era vorba de Dan, cu care am discutat de multe ori inainte. Cand sunt solicitat de un club e normal ca eu sa vin cu prima propunere de antrenor. Este normal sa fie un antrenor caruia sa-i cunosc metodele de antrenament, sa-i cunosc filozofia despre fotbal si sa am toate datele la dispozitie. Acum era o situatie aiurea pentru mine, am fost parasutat, m-am aruncat din avion si am nimerit intr-un razboi care nu-mi apartinea”, a spus Stoica.
Cristinel Stavaru