Mihai Tanasescu:
FMI doreste stabilitate financiara nu marirea taxelor
Fondul Monetar International nu doreste marirea taxelor si impozitelor si nu se pune problema maririi fiscalitatii in perioada imediat urmatoare, a declarat, vineri, reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, la intrarea misiunii FMI condusa de Jeffrey Franks la convorbirile cu oficialii Bancii Nationale. Mihai Tanasescu a avut o atitudine optimista fata de sansele Romaniei de a incasa ultima transa din acordul cu FMI, aratand ca cifrele privind evolutia economiei sunt bune si chiar foarte bune.
In acelasi ton, reprezentantul Romaniei la FMI este de parere ca in 2011 economia Romaniei va inregistra o crestere de 1,5% „si poate chiar mai mult”.
Viitorul acord dintre Romania si FMI care va fi unul de tip preventiv se va axa, in opinia exprimata de Mihai Tanasescu, pe restructurarea companiilor de stat care inregistreaza pierderi si pe consolidarea stabilitatii financiare.
Surse apropiate negocierilor au declarat anterior ca viitorul acord ar putea cel mai probabil sa aiba sa se intinda pe un termen de doi ani si sa se refere la o suma de circa 3,6 miliarde de euro.
Ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, declara, in urma cu doua zile, ca misiunea FMI a constatat progresele semnificative facute de Romania in ceea ce priveste consolidarea fiscala si reducerea arieratelor.
Printre rezultatele favorabile prezentate de ministrul de finante si ‘recunoscute’ de misiunea FMI, BM si CE se numara faptul ca, in loc de 6,8%, deficitul fiscal a fost de 6,5% la sfarsitul anului trecut si ca arieratele s-au redus la 250 de milioane de lei la sfarsitul anului 2010.
Seful finantelor publice a recomandat misiunii celor trei finantatori ‘sa discute problema restructurarii companiilor de stat cu ministrii care au in portofoliu companiile respective’, si anume ministrul transporturilor si cel al economiei, la respectivele convorbiri urmand sa participe reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice. In urma analizei, se va alege metoda cea mai potrivita pentru ca intreprinderile sa ajunga sa functioneze pe criterii de performanta.
Actualul acord stand-by al Romaniei cu FMI este in vigoare pana la inceputul lunii mai 2011 si este in valoare de 13,15 miliarde de euro, din care Romania a incasat 12,44 miliarde de euro.
Cea mai recenta transa incasata de la FMI, in valoare de 904,8 milioane de euro, a fost aprobata de boardul FMI in 7 ianuarie 2011.
In afara de imprumutul de la FMI, Romania a mai incasat 3,5 miliarde de euro din imprumutul d 5 miliarde de euro de la Comisia Europeana si 600 de milioane de euro din imprumutul de un miliard de euro de la Banca Mondiala.