Miliardarul David Rockefeller a murit la 101 ani
Decesul lui David Rockefeller a fost confirmat de un purtător de cuvânt al familiei, potrivit sursei citate.
Rockefeller, care de-a lungul vieții a donat peste două miliarde de dolari, a murit în somn din cauza unei insuficiențe cardiace, în locuința sa din Pocantico Hills, New York.
David Rockefeller a fost nepotul lui John D. Rockefeller, legendarul magnat al petrolului, iar mama sa , Abby, a fost o proeminentă patroană a artelor și cofondatoare a muzeului MoMa. De altfel, locul în care David Rockefeller s-a născut a fost transformat mai târziu în Muzeul de Artă Modernă (MoMA).
Miliardarul David Rockefeller, fostul șef al grupului de firme Chase Manhattan Group și liderul uneia dintre cele mai cunoscute și influente familii americane, a murit luni, în locuința sa din Pocantico Hills din New York, la vârsta de 101 ani, a anunțat purtătorul de cuvânt al familiei Fraser Seitel, conform agențiilor internaționale de știri Reuters și AFP.
David Rockefeller, care a donat aproape 2 miliarde din averea sa de-a lungul vieții, a fost fiul lui John D. Rockefeller Jr. care a dezvoltat Centrul Rockefeller din New York și ultimul nepot al lui John D. Rockefeller, care a fondat compania Standard Oil și a pus bazele acestei familii dinastice.
S-a născut la 12 iunie 1915 în Manhattan, fiind cel mai mic dintre cei șase copii ai famil iei. Și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la reședința fastuoasă a familiei din New York, care în prezent este parte a Muzeului de Artă Modernă din metropola americană, care a fost înființat de mama sa în 1929.
A absolvit Harvard University în 1936, iar în 1940 a obținut doctoratul în economie la Universitatea Chicago.
A lucrat pentru primarul New York-ului Fiorello LaGuardia (1940-1941), iar în 1942 s-a înrolat în armata SUA, unde a activat în cadrul armei informații militare, desfășurând diferite misiuni în Africa de Nord și Franța. A fost decorat cu Legiunea de Onoare a Franței.
A fost un colecționar de piese rare de artă. A cumpărat o pânză de Mark Rothko în 1960 pentru mai puțin de 10.000 de dolari, care ulterior a fost vândută la licitație în mai 2007 pentru 72 de milioane de dolari.
În 1973 a pus bazele grupului Comisia Trilaterală cu scopul declarat de a intensifica relațiile Americii de Nord cu Japonia și Europa Occidentală.
Cât timp a fost șeful Chase Manhattan Group (1969-1981) a dezvoltat o rețea de relații cu toate guvernele și corporațiile multinaționale astfel încât observatorii domeniului estimau că această bancă avea propria politică externă.
Averea sa a fost estimată în martie 2017 de revista Forbes la 3,3 miliarde de dolari.
În mai 2015 a avut o scurtă apariție în public în statul american Maine cu prilejul apropierii aniversării sale de 100 de ani, când a făcut o donație de 405 hectare pentru protejarea insulei Mount Desert, cea mai mare insulă a statului american amintit.
A pus bazele mai multor instituții internaționale și asociații filantropice. Și-a publicat autobiografia, ”Memorii”, în 2002. Soția sa Peggy a murit în 1996. Au avut împreună șase copii și 10 nepoți.