Minerii si Aristotel în Piata Universitatii
Acum fix 20 de ani, minerii dadeau examen de admitere în Piata Universitatii, iar Romania ramanea repetenta la democratie. Înca ne mai întrebam cu candoare daca Ion Iliescu a fost cel care i-a chemat pe muncitorii murdari si salbaticiti ai lui Cosma sau daca nu cumva venirea lor în Capitala a fost reflexul spontan al eticii proletare, oripilate la vederea ororilor care se petreceau în corturile instalate în Piata. Locul liber de comunism si kilometrul 0 al democratiei care se nastea traumatic, dupa ce nu forcepsul obstetricienilor ci bastoanele de cauciuc armat cu otel ale minerilor au lovit-o în moalele capului. Asta dupa ce politia si înca nebotezata jandarmerie simulau incendierea propriei tehnici de interventie ca sa justifice venirea altor forte, mai competente, pentru reprimarea idealistilor cu chitare din piata, nostalgici ai cenaclurilor Flacara întretinute de Adrian Paunescu în ceausism si vajnici interpreti de imnuri anticomuniste împotriva preluarii abuzive a puterii de catre Frontul Salvarii Nationale.
Discursul lui Ion Iliescu este, însa, imprimat pe casetele Beta ale Televiziunii Romane, un alt agent de propagare a imaginii de huliganism de tip legionar confectionat fenomenului Piata Universitatii de media aservite. Tovarasul emanat al Revolutiei le adreseaza minerilor multumiri pentru ca „ati raspuns chemarii noastre!”. Ce poate fi mai clar, mai concis si mai acuzator de-atat? Poate doar celalalt speech, de dupa asanarea Pietei Universitatii, despre care tov. Iliescu le spunea în ajun minerilor ca „am dori sa o ocupati D-voastra”. Cand le multumea tovaraseste pentru înaltul simt civic cu care au stalcit fete si spinari cu batele si rangile din dotare, pentru serviciul nepretuit facut tarii prin îndepartarea si tabacirea elementelor fasciste cu fete de intelectuali din Piata.
Tot minerilor le apartine si contributia decisiva la confectionarea versiunii cu drogurile, armele si valuta descoperite le sediile liberalilor si la „penetecedeu” asa cum i-o fi învatat pe mineri sa spuna la camere seful de abataj si vreun politruc de propaganda din televiziune. Atat de neconvingatoare este declaratia unuia din mineri, cea care o fi inflamat proletar în toata tara ura împotriva liberalilor si taranistilor, ca bietul caftangiu de sut, dupa ce enumara obiectele descoperite în vizuinile Opozitiei, simte inconstient nevoia unei replici de antologie. Dupa ce pomeneste în lista si naucitoarea descoperire a unei masini de scris automate la sediile devastate ale lui Ratiu si Campeanu, minerul televiziv conchide, ca o legitimare suprema a celor constatate – se banuieste – cu propriii-i ochi în cursul descinderii – ca „scrie si în ziarul Adevarul”. Ziarul care, se stie, în acele zile de violare a democratiei, a facut jocul imund al scenaristilor Revolutiei si mineriadelor si abdicase de la cele mai elementare norme gazetaresti.
Asa ca, daca îi va mai audia cineva pe Iliescu & comp. pe tema mineriadelor, Revolutiei si Pietei Universitatii iar domnia sa va continua sa sustina ca spusele sale corespund adevarului, anchetatorii ar face bine sa-l întrebe daca se refera la ziarul care dezertase atunci din transeele jurnalistice sau la categoria filosofica si sublima de Adevar, asa cum o stim, bunaoara, de la Aristotel. Un proletar de treaba din Atena secolului IV î.Ch, pe care minerii l-ar fi recunoscut usor în Piata Universitatii dupa barba si tinuta hippie, nepotrivita cu salopeta si rigorile vestimentare din Valea Jiului.
Vifor Rotar
