Mini pârtie pentru copii în Poiana Braşov
Copiii care învaţă să schieze vor avea, începând din această iarnă, o mini pârtie doar pentru ei, lângă pârtia Bradul, chiar sub traseul telecabinei, în Poiana BraÅŸov.
MicuÅ£ii vor avea la dispoziÅ£ie o bandă rulantă de transport de 100 de metri lungime, cu o viteză de deplasare cuprinsă între 0,2-0,8 metri pe secundă, pe care vor putea urca până în partea de sus a mini pârtiei. Capacitatea de transport a acestei benzi este de 1100 de copii pe oră. "Este vorba despre crearea unui spaÅ£iu special pentru copii. Zona va fi delimitată de pârtia Bradul cu o plasă protectoare, iar în acest spaÅ£iu nu vor avea acces decât copiii începători în acest sport. Această idee ne-a venit încă de anul trecut când ne-au vizitat reprezentanÅ£ii staÅ£iunii Courchevel din FranÅ£a.
Atunci ei ne-au spus că zona are o mare problemă, că nu există un loc special amenajat pentru copii pentru a fi protejaÅ£i de restul persoanelor aflate pe pârtie.
Până în acest an, copiii învăţau să schieze pe pârtia Bradul alături de adulÅ£i, o pârtie foarte aglomerată, ÅŸi era foarte greu să-i evite pe adulÅ£i. Tocmai de aceea ne-am gândit să creem această zonă", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Primăriei BraÅŸov, Sorin Toarcea. ConstrucÅ£ia mini pârtiei se face în cadrul ConvenÅ£iei pe care Primăria BraÅŸov o are cu societatea Ana Teleferic, cea care administrează transportul pe cablu în Poiana BraÅŸov.
Această societate finanÅ£ează investiÅ£ia, care se ridică la 80.000 de euro, urmând să-ÅŸi amortizeze investiÅ£ia din încasări, accesul în zona pentru copii urmând să fie contra cost. AGERPRES