Ministerului absorbtiei fondurilor UE trimis Parlamentului

Ministerului absorbtiei fondurilor UE trimis Parlamentului

0 136

Guvernul a decis, miercuri, sa transmita la Parlament o scrisoare privind completarea Executivului cu noul Minister pentru Afaceri Europene, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale.
Potrivit acestora, noul minister, care ar urma sa fie condus de actualul consilier prezidential pentru afaceri europene, Leonard Orban, „nu va fi spectaculos” din punct de vedere al numarului de angajati.
„Ministerul va pelua Departamentul pentru Afaceri Europene si Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale cu personalul lor, iar in plus, probabil, va avea personal pentru cabinetul ministrului. Ca sediu, probabil ca va functiona la Guvern”, au mentionat sursele.
Infiintarea ministerului urmeaza sa fie supusa aprobarii Parlamentului saptamana viitoare, cel mai probabil marti, iar apoi Guvernul va trebui sa emita o hotarare pentru organizarea si functionarea noii institutii, prin care se va aloca si numarul de salariati si se va stabili sediul.
Primul-ministru Emil Boc solicita presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor sa dispuna masurile necesare in vederea organizarii unei sedinte comune a celor doua Camere pentru obtinerea aprobarii Parlamentului in ceea ce priveste infiintarea Ministerului Afacerilor Europene.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.