Minte Atanasiu?
Senatorul PRM Nicolae Iorga il face mincinos pe presedintele Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului, Teodor Atanasiu. In cadrul sedintei de vineri, in care conducerea AVAS, conducerile si sindicatele celor trei societati brasovene, parlamentarii si autoritatile brasovene au luat in discutie soarta societatilor Tractorul, Rulmentul si Nitramonia, seful AVAS a declarat ca a luat personal legatura cu conducerea Distrigaz Sud si a Termoelectrica SA, de la care a obtinut acordul furnizarii energiei electrice si a gazului in cele trei societati pentru o perioada de sase luni.
?
Ceea nu este deloc adevarat, spune senatorul. Pentru ca, la putin timp dupa afirmatia lui Atanasiu, Nicolae Iorga a primit de la liderul sindical de la Nitramonia, Lucian Cupu, informatii cum ca la Nitramonia s-au primit note ultimative prin care li se aduce la cunostinta sistarea gazului si a energiei electrice in cazul in care nu se achita toate datoriile.
Firesc, senatorul se intreaba daca a mintit sau nu seful AVAS cand a facut aceste declaratii referitoare la situatia delicata a societatilor brasovene.
?