Mircea Coșea: România nu s-ar putea hrăni singură dacă războiul din Ucraina...

Mircea Coșea: România nu s-ar putea hrăni singură dacă războiul din Ucraina va lovi puternic comerțul exterior

0 422

Economia țării noastre nu ar fi capabilă să își hrănească propria populație dacă războiul din Ucraina s-ar agrava și ar afecta serios schimburile internaționale, în așa fel încât România să nu mai poată importa ca până acum, în condițiile în care depindem într-o proporție foarte mare de produse aduse din țări străine, potrivit lui Mircea Coșea, profesor la Academia de Studii Economice (ASE).
România se află într-o situație foarte delicată din punct de vedere economic în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, din vecinătatea sa, care presupune numeroase riscuri, dincolo de aspectul militar al conflictului, pentru că țara noastră nu este pregătită să facă față unor șocuri economice precum cele care ar duce la diminuarea comerțului internațional.
Spun de mult timp că principala problemă a României este deficitul balanței comerciale. Asta înseamnă că țara noastră trăiește pe credit, pe împrumut, este o țară care nu are propria economie. Când trăiești 70% din împrumut nu ai o economie.”
România suferă deja de un deficit comercial foarte mare, care a ajuns la 23,6 miliarde de euro, în 2021, în creştere cu 5,3 miliarde de euro faţă de 2020, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
În caz de catastrofă, dacă războiul din Ucraina se accentuează și intrăm într-o zonă în care schimburile internaționale se reduc foarte mult, românii nu ar mai găsi aproape nimic în magazine, pentru că 70% din ce găsim la acest moment în magazine este import”, a declarat economistul Mircea Coșea.
În acest moment, lumea se află în cea mai impredictibilă perioadă din ultimii zeci de ani, aspect care caracterizează și starea economică a României, în viziunea profesorului, iar pentru contracararea ei atitudinea celor care decid soarta țării este necesar să fie mult mai responsabilă și să se concentreze pe reducerea dependenței țării noastre de celelalte țări.
Dacă nu am putea aduce produse din alte țări, România nu s-ar putea hrăni singură, acesta este stadiul în care am ajuns și dintre conducători, cei care au curajul este necesar să spună oamenilor despre pericolul în care ne aflăm.”

Riscurile sunt mai degrabă economice decât militare pentru România și sunt mari
România se află într-un spațiu prea apropiat de cel în care se desfășoară conflictul pentru a nu suferi serios de pe urma acestuia, iar riscurile cele mai mari sunt mai degrabă de ordin economic, decât militar.
Ne aflăm într-un pericol imens, probabil că România nu va fi atacată nici cu tancuri, nici cu rachete, ci economic și comercial, pentru că este într-o zonă prea încinsă. Așa că acum ar fi momentul în care să facem eforturi pentru a ne valorifica potențialul – agricol, energetic etc.”, a declarat Mircea Coșea.
Situația actuală este chiar mai periculoasă, din anumite puncte de vedere, decât Războiul Rece, pentru că vine cu amenințări noi, economice și informaționale, potrivit profesorului. Acestea au existat și în acea perioadă, însă nu la dimensiunile de acum.
Intrăm iar într-o zonă pe care unii au numit-o Război Rece, dar o să fie mai rău de atât, pentru că acel conflict a ținut mai mult de relațiile militare, însă acum marele război este unul informațional și economic, iar aici noi suntem dezarmați.”
Achizițiile militare sunt unele bune pentru țara noastră, însă prioritară, în anii de până acum, era necesar să fie economia țării, care este construită pe fundamente greșite și care nu este în stare să își prelucreze multe dintre propriile resurse.
Am cumpărat mai multe F16, dar nu ne-am pregătit să transformăm economia în așa fel încât să ajungă să se descurce singură. Un singur exemplu este producția de floarea soarelui, pe care o trimitem în străinătate ca să ne fie trimisă înapoi prelucrată”, reproșează Coșea.
Economistul se așteaptă ca evenimentele care sunt în desfășurare să aibă un impact puternic asupra modului de viață pe care îl știam până acum.
Aspectele în care am crezut până acum – o piață liberă, libertatea circulației, a forței de muncă, libertatea informației se vor restrânge foarte mult din cauza conflictului”, mai spune Coșea.
Rusia a atacat Ucraina în dimineața zilei de 24 februarie. Criza umanitară a creat peste două milioane de refugiați ucraineni care și-au părăsit țara, dincolo de cei care au fugit de război dar s-au retras către zone mai ferite din interiorul Ucrainei.
Până la acest moment, Rusia a fost sever sancționată de puterile occidentale din Uniunea Europeană (UE) și Alianța Nord-Atlantică (NATO), mai multe bănci, incluzând banca centrală de la Moscova, fiind deconectate de la sistemul de plăți transfrontaliere SWIFT, între altele, însă sancțiunile europene continuă să ocolească comerțul cu gaze și țiței din Rusia.

Sursa: yogaesoteric.net

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.