Mișcarea europeană de colectare a deșeurilor „Let’s Clean Up Europe”, în perioada...

Mișcarea europeană de colectare a deșeurilor „Let’s Clean Up Europe”, în perioada 8-10 mai

0 535

Românii sunt așteptați, în perioada 8-10 mai, să se alăture campaniei europene de colectare a deșeurilor ‘Let’s Clean Up Europe’, o inițiativă promovată în România de Asociația Planeta Verde.

‘Let’s Clean Up Europe’ are scopul de a încuraja cât mai multe acțiuni de acest tip, de a crește gradul de sensibilizare cu privire la amploarea problemei pe care o reprezintă deșeurile și de a schimba comportamente.

Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, este coordonat de European Week for Waste Reduction și va avea loc în perioada 8-10 mai 2015, cu posibilitatea ca acțiunile să se poată derula și cu o săptămână înainte sau după aceste zile, respectiv în intervalul 3-17 mai.

În România, Asociația Planeta Verde este, pentru a doua oară, desemnată coordonatorul local pentru toate activitățile desfășurate sub această egidă.

Potrivit organizatorului local al campaniei, cei care doresc să participe la acțiunile de colectare a deșeurilor trebuie să-și formeze o echipă (cu prietenii, familia și/sau colegii), după care să aleagă o zonă pe care să o ecologizeze. Ulterior acestei acțiuni, voluntarii se pot înregistra la eveniment prin trimiterea unui e-mail pe adresa office@green-planet.ro.

Asociația Planeta Verde va transmite lista zonelor curățate către companiile de colectare deșeuri, cu mențiunea ca acestea să ridice sacii cu deșeurile strânse de către voluntari. Toate informațiile legate de locul ecologizat, numărul de persoane din echipă și numele acestora vor fi centralizate la nivel național și european, iar voluntarii vor primi diplome de participare.

Conform celui mai recent eurobarometru al Comisiei Europene /CE/, dat publicității în cadrul campaniei Generation Awake, în luna februarie, mai mult de jumătate dintre români (60%) preferă să colecteze selectiv sticle de plastic sau alte materiale din același material, sub media europeană de 90%.

De asemenea, peste 60% dintre români și-ar dori mai multe instalații de reciclare și compostare a deșeurilor în zona unde locuiesc, în timp ce 58% dintre aceștia declară că își doresc asigurări mai clare că deșeurile sunt, într-adevăr, reciclate. Totodată, aproape jumătate dintre cei chestionați spun că au nevoie de mai multe informații despre cum și unde se separă deșeurile, în timp ce 40% s-ar lăsa convinși să colecteze selectiv mai mult dacă s-ar oferi stimulente financiare, precum garanții și tarife reduse.

La nivel european se prefigurează creșterea până la 70-80% a obligațiilor de reciclare globale, începând cu anul 2020.

În prezent, România are obligații anuale de reciclare și valorificare pe fluxuri de deșeuri: ambalaje, DEEE-uri, baterii, uleiuri, anvelope etc. Obligațiile de reciclare pentru fluxul de ambalaje și deșeuri revin, în acest moment, industriei, prin producătorii și importatorii de bunuri ambalate, și autorităților locale.

Pe de altă parte, țara noastră nu are ținte anuale pentru deșeul municipal (deșeul generat în gospodării), principala obligație legislativă în acest sens fiind, pentru anul 2020, de reciclare a 50% din deșeul municipal, se arata intr-un comunicat AGERPRES.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.