Mistretii au intrat in Brasov
Nici nu au scapat bine de ursi, ca brasovenii trebuie sa se confrunte acum cu alte jivine ale padurilor din imprejurimi: mistretii. Se pare ca exista o criza de hrana si in habitatul lor, roadele de steja si fag imputinandu-se in acest an, astfel ca acestia le „incalca proprietatea” localnicilor si coboara in oras pentru a-si cauta de-ale gurii.
Locuitorii din cartierele „cu bulina”, care sunt calcate frecvent de astfel de animale salbatice, respectiv, cei din Schei si Racadau, nu au deloc momente de liniste. Acestia s-au trezit agresati acum de mistreti care au invadat gradinile si au ajuns chiar si in zone circulate de oameni.
Brasovenii care locuiesc aproape de Pietrele lui Solomon, spun ca mistretii vin dupa fructe si ca fac pagube mari in gradinile care sunt aproape de paduri. De multe ori au noroc cu cainii care sperie animalele salbatice.
Vanatorii sustin ca, in comparatie cu ursii, mistretii nu sunt agresivi si nu ataca oamenii. Seful Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi, Petre Noaghea, sustine ca cei mai multi mistreti sunt in zona Rasnov, dar acestia migreaza foarte repede spre orasul nostru. Pagube importante au fost facute la Crizbav, unde intr-o singura noapte mistretii au distrus 2 ha de porumb. Mistretii care coboara in oras fac parte din fondurile limitrofe municipiului, unde traiesc circa o suta de mistreti.
Vanatorii au suplimentat cantitatile de hrana in padure atat pentru mistreti, cat si pentru ursi, pentru ca animalele sa nu mai fie tentate sa coboare in oras. De asemenea, ei au organizat si asa-zisele „goane oarbe”, actiuni de vanatoare prin care animalele nu sunt impuscate, ci doar gonite din preajma.
„Am pus o cantitate enorma de hrana vegetala in paduri, porumb si concentrate de cereale, atat pentru ursi, cat si pentru mistreti, ca sa ii tinem departe. Altfel, pagubele la culturi ar fi fost mult mai mari. Pentru ca fructificatia la fag si stejar a fost mai slaba in acest an, iar in zonele limitrofe municipiului nu exista culturi, porcii mistreti au venit mai aproape de gradinile oamenilor, la pomii fructiferi”, a declarat, miercuri, presedintele AJVPS Brasov, citat de cotidianul Adevarul.