Mititelu se simte tradat de Piturca
Adrian Mititelu patronul Universitatii Craiova, a declarat, miercuri, ca incepe sa dea crezare zvonurilor vehiculate in ultima perioada si care vorbesc despre intentia lui Victor Piturca de a prelua clubul oltean.
„M-a tradat sufletul, am privit relatia cu Piturca prin prisma simpatiei pe care i-am purtat-o de cand eram copil. Nu as putea spune ca mi-a inselat asteptarile, dar il vad altfel acum, dupa patru luni de colaborare, decat in ziua in care am semnat contractul. Eu am avut incredere in el, am crezut foarte mult in antrenorul Victor Piturca. Nu am putut sa-mi impun punctul de vedere, pentru ca am crezut ca lucrurile se vor rezolva de la sine odata cu venirea lui. Avand in vedere ce s-a inamplat in ultimele zile, discutiile pe care le are Piturca cu jucatorii…, incep sa cred ca aceste zvonuri nu mai sunt zvonuri, ci e adevarat. Eu nu cred ca Piturca a venit cu un gand ascuns la Craiova, dar cred ca cei din anturajul lui au influentat multe dintre deciziile acestuia. L-au izolat pe el de mine si el primeste mai mult informatii de la ei. Eu am dat dovada de multa toleranta, am rabdat, am rabdat si am fost luat de fraier”, a spus Mititelu.
Adrian Mititelu a mentionat, de asemenea, ca inca nu a luat o decizie privind o eventuala despartire de managerul general Victor Piturca: „Nu am ajuns la ideea ca vreau sa ma despart de Victor Piturca, cred ca mai putem gasi o solutie. Lucrurile trebuie sa se schimbe, dar nu din partea mea, pentru ca eu mi-am facut datoria. Nu exista o clauza în contractul cu Piturca pe care eu sa o fi încalcat. Nu am nicio restanta fata de Victor Piturca”.
Cristinel Stavaru