MITOCANUL CA FACTOR AL CIVILIZAȚIEI ROMÂNEȘTI
Ce e un mitocan? El nu reprezintă o categorie socială, dar se găseÅŸte abundent în toată societatea românească ÅŸi ia toate aspectele, exercită toate funcÅ£iile, e omniscient ÅŸi veÅŸnic prezent în treburile româneÅŸti.
Mitocanul nu e nici mahalagiul zgomotos, burtă-verde fericit de a trăi, nici chefliul superficial.
Mitocanul e îngâmfatul zeflemist ÅŸi sceptic, care rezolvă orice situaÅ£ie, orice problemă oricât de gravă cu un spirit vulgar.
Mitocanul are o putere corosivă asupra vieÅ£ii noastre intelectuale ÅŸi mai ales asupra vieÅ£ii noastre de stat. Mitocanul s’a născut supărat ÅŸi contra! Contra oricărei iniÅ£iative generoase, contra instituÅ£iilor existente, contra optimismului, contra eroismului. E patriotard cu toate că e antipatriotic, e amoral dar sever, e obraznic ÅŸi laÅŸ.
Ceea ce face însă din mitocan vrăjmaÅŸul No. 1 al civilizaÅ£iei româneÅŸti e dorinÅ£a lui de a vâna iluziile ÅŸi idealurile ÅŸi de a dărâma metodic speranÅ£ele, de a zădărnici optimismul, de a inocula în inimi curate ÅŸi mândre complexuri de inferioritate, de a cultiva înjosirea ÅŸi de a încerca a menÅ£ine viaÅ£a românească într’o ipostază de autoironizare, de denigrare ÅŸi de lipsă de încredere. Incult ÅŸi vehement, nu e în curent cu istoria României pe care o neagă ÅŸi cu prezentul românesc pe care încearcă a-l distruge sau cel puÅ£in a-l micÅŸora. Nu citeÅŸte mai ales cărÅ£i româneÅŸti, nu ia parte la viaÅ£a autohtonă dar judecă ÅŸi bate din mâini la fiecare înfrângere, zicând că o prevăzuse.
Fuge de răspunderi dar cere onoruri. Nu călătoreÅŸte, dar face veÅŸnic comparaÅ£ii cu străinătatea. Nu îÅŸi creÅŸte copiii, dar îi declară geniali.
Produs postbelic al unei Românii zăpăcite, el menÅ£ine în mediul românesc o stare gripală, stânjenind ori ce activitate mai darnică ÅŸi lăsând să se piardă o bună parte din patrimoniul energiei acestui neam. Din acest motiv intelectualii ca ÅŸi artiÅŸtii trăesc departe de ceea ce se chiamă societatea noastră. Tăvălit în beatitudinea vulgarităţii sale, el nu-ÅŸi dă seama că vremurile se schimbă ÅŸi lucrează pe nesimÅ£ite dar metodic in contra lui.
Faţă de gravitatea vieÅ£ii de astăzi el este menit pieirii. De altfel, apăsătoarea lui prezenţă se simte mai ales în BucureÅŸti. Provinciile, cu o viaţă mai simplă, nu sunt un mediu favorabil acestui gen. In progresiva disciplinare a vieÅ£ii româneÅŸti câmpul de acÅ£iune al mitocanului (a cărei apropiata e adesea o estetă…), se reduce din ce în ce.
TotuÅŸi, mult după dispariÅ£ia mitocanului de pe scena actualităţii, ravagiile lăsate de dânsul se vor simÅ£i.
G. M. Cantacuzino (publicat in Simetria II, 1940)
