MITRA CAND NELEGIUITII MISUNA…

 

 Ierom. Eftimie

„Atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiÅ£ii miÅŸună pretutindeni” (Ps. 11, 8). MulÅ£i politicieni catolici ÅŸi protestanÅ£i, după ce au reuÅŸit să-ÅŸi atragă simpatia poporului român, majoritar ortodox, au profitat de încrederea acordată acestora prin vot, ÅŸi după ce au obÅ£inut puterea de decizie în stat ÅŸi administraÅ£iile locale, prin legile pe care le-au dat ÅŸi-au arătat adevăratele intenÅ£ii. E firesc pe lângă aceÅŸtia au fost ÅŸi parlamentari ortodocÅŸi care alături de colegii lor de alte credinÅ£e ÅŸi naÅ£ionalităţi au susÅ£inut legi de importanţă naÅ£ională după cum le-a dictat umplerea buzunarului sau creÅŸterea conturilor în bănci.

În anul 2004, în pragul alegerilor electorale, Guvernul Năstase elaborează OrdonanÅ£a 64 prin care acordă dreptul Bisericii Greco-Catolice de a acÅ£iona în justiÅ£ie Biserica Ortodoxă pentru retrocedarea bisericilor ÅŸi teritoriilor avute în posesie din timpul Imperiului Austro-Ungar (după cum arată ÅŸi documentele de carte funciară). Senatul respinge această ordonanţă "INTERNATIONALISTA" ÅŸi astfel este anulată dar cu toate acestea ea este aplicată la unele tribunale din Ardeal, îndeosebi acolo unde judecătorii de credinţă catolică ÅŸi cei iubitori de donaÅ£ii din bunurile imobile retrocedate, pun în aplicare legea care le convine.

Ajuns la cârma guvernului, dl. Călin Popescu Tăriceanu, despre care ÅŸtim că împărtăşeÅŸte crezul catolic, împreună cu alÅ£i fosti colegi din guvern ca Monica Macovei – ministrul JustiÅ£iei ÅŸi Mona Muscă – ministrul Cultelor (foÅŸti miniÅŸtri, la vremea respectivă – n. red.), luptători pentru drepturile catolicilor din România, au cerut punerea în aplicare a ordonanÅ£ei 64/2004. Fiind respinsă în Parlament, guvernul alcătuieÅŸte un pachet de legi pe care le pune în aplicare pe proprie răspundere, nemaiÅ£inându-se seama de validarea sau nevalidarea parlamentului. Acest pachet de legi prevedea subordonarea JustiÅ£iei direct guvernului ÅŸi restituirea în totalitate a bunurilor imobile foÅŸtilor proprietari dinainte de 1948  fără a se Å£ine seama de felul în care aceÅŸtia au intrat în posesia lor. E clar, se vorbeÅŸte doar de perioada 1948, de bunurile confiscate de comuniÅŸti nu ÅŸi de bunurile confiscate de imperiul habsburgic de la românii care nu s-au supus ierarhiei catolice. Pentru a ascunde aspectul antinaÅ£ional al acestui pachet de legi, dezbaterea moÅ£iunii de cenzură din parlament (22 iunie 2005) guvernul a îndreptat discuÅ£ia spre un caracter pur politic ÅŸi juridic ascunzând adevăratul ei substrat ÅŸi consecinÅ£ele pe plan religios ÅŸi naÅ£ional. E vorba de intenÅ£ia de a-i catoliciza pe români. După respingerea de către Curtea ConstituÅ£ională a pachetului de legi emis de guvernul Tăriceanu acesta a fost nevoit să demisioneze. Pentru a mai salva ceva din munca guvernului respectiv, înainte de a demisiona, Tăriceanu, emite o ordonanţă de urgenţă prin care pune la punct problema retrocedărilor bunurilor către Biserica Catolică din Ardeal, precum ÅŸi a foÅŸtilor grofi ÅŸi chiaburi ce în perioada dominaÅ£iei Austro-ungare îÅŸi făceau imense averi pe seama iobagilor români (trebuie menÅ£ionat că români trecuÅ£i la religiile maghiare, catolicism, luteranism ÅŸi unitarianism erau eliberaÅ£i din iobăgie, iar cei ce rămâneau ortodocÅŸi se bucurau din plin de statutul de iobag pe moÅŸiile stăpânitorilor acelor vremuri). Sperăm ca cineva să ia aminte ÅŸi la acestea spre a împiedica o nouă nedreptate faţă de românii din Ardeal ÅŸi Biserica lor strămoÅŸească.

Interesele meschine sunt vădite de însăşi faptul că România are atâtea legi de pus la punct dar de care nu se interesează nimeni (cum ar fi salariile mai mari, pensiile, ajutoarele sociale, sănătatea ÅŸi altele – după cum a fost promisiunea în timpul campaniei electorale), în schimb legea retrocedărilor a fost ÅŸi este principalul punct al guvernării actuale pentru care înalÅ£ii noÅŸtri demnitari ajung să-ÅŸi pună chiar ÅŸi scaunul la bătaie. După unele manevre politice, conform sfaturilor Uniunii Europene, Curtea ConstituÅ£ională reia pachetul de legi ÅŸi îl aprobă, iar Tăriceanu îÅŸi retrage demisia, rămânând în continuare în funcÅ£ia de premier. E limpede, istoria se repetă. Dacă în 1927 guvernul de la BucureÅŸti a semnat Concordatul cu Vaticanul prin care „Biserica Catolică de orice rit din România” devine proprietar asupra unor teritorii ÅŸi alte imobile din Ardeal ÅŸi Bucovina fără ca Statul Român să aibă dreptul de a controla sau verifica acÅ£iunile ÅŸi activităţile membrilor ei. Astfel în perioada ce a urmat mulÅ£i preoÅ£i, călugări ÅŸi călugăriÅ£e din ordinele religioase catolice au desfăşurat o intensă activitate de spionaj în defavoarea Statului Român (vezi Onisifor Ghibu, „AcÅ£iunea catolicismului unguresc ÅŸi a Sf. Scaun în România întregită”, Cluj 1934).

Acum nu mai e nevoie de concordat. E suficient un guvern care să-ÅŸi facă treaba conform dispoziÅ£iilor date din afara graniÅ£elor României, de a obliga Biserica Ortodoxă Română ÅŸi o dată cu ea Statul Român să restituie Bisericii Catolice (care numără tot mai puÅ£ini credincioÅŸi) cele aproximativ 2.000 de lăcaÅŸuri de cult pline azi de credincioÅŸi ortodocÅŸi împreună cu teritoriile deÅ£inute de aceasta dinainte de 1948. Vaticanul a investit mult în clerul ÅŸi oamenii politici care i-au slujit (acele intenÅ£ii, beneficii materiale, băneÅŸti, acordate de statul Vatican preoÅ£ilor catolici din Transilvania, pe lângă salariul de la stat), ÅŸi după cum e firesc, aceÅŸti bani trebuiesc recuperaÅ£i. AÅŸa se explică exploatarea pădurilor ce deja au fost retrocedate ÅŸi din care Biserica Catolică are venituri de ordinul zecilor ÅŸi sutelor de miliarde. Iată dar ce uÅŸor se revine la diferenÅ£ele tot mai mari dintre bogaÅ£i ÅŸi săraci, la grofi ÅŸi chiaburi care ÅŸi-au făcut imense averi cu munca iobagilor rămaÅŸi în legea lor străbună.

Iată dar care este dreptatea pe care noua burghezime o trâmbiÅ£ează prin mass-media „în numele democraÅ£iei”, lovind în acelaÅŸi timp cu orice prilej în Biserica Ortodoxă. Se impune toleranţă faţă de tot ce vine din apus iar ortodoxiei i se cere jertfă. Ortodoxiei nu e nevoie a i se impune toleranţă căci ea e tolerantă în esenÅ£a ei dar una este toleranţă ÅŸi alta e compromisul, trădarea sau apostazia.