Mitul lui Dracula şi…baschetul braşovean
Înaintea unor meciuri foarte grele, din prima fază a play-off-ului Ligii Naţionale de baschet feminin, jucătoarele Olimpiei CSU Brașov şi-au permis momente de relaxare…Astfel, echipa şi staff-ul au fost în vizită la Castelul Bran.
De remarcat că nu este pentru prima dată când fetele de la Olimpia CSU au fost faţă în faţă cu…spiritul lui Dracula, iar aceste momente le-au prins bine, după cum a apreciat şi antrenorul Dan Calancea : „De fiecare dată, după ce am venit la Castelul Bran, am făcut meciuri foarte bune. Sper să se întâmple la fel și de această dată”.
„Știu că fetele au jucat foarte bine după ce au vizitat castelul. Aș putea să vă spun că spiritul contelui Dracula a avut o influență puternică asupra echipei și este bine că s-a întâmplat așa. Acum înaintea meciurilor cu Sfântu Gheorghe fetele au nevoie de tot ajutorul posibil, nu contează că este vorba de castel, de conte sau de karma. Orice sprijin e bine venit în acest moment”, a declarat și Alexandru Prișcu, adminstratorul Castelului Bran, unul dintre cei mai importanți parteneri ai echipei brașovene.
Echipa de baschet feminin, Olimpia CSU Brașov, va juca în prima fază a play-off-ului Ligii Naționale împotriva formației Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, echipă ce a încheiat sezonul regulat pe prima poziție a clasamentului.
Dorin Duşa