Miza Augustin Lazar pentru niște muribunzi putrefacți
Disperă să fie îmbălsămați încă în viață. Le e frică de propria duhoare mai mult decât de necunoscuta cu coasă care îi așteaptă după colț. Ar face orice ca descompunerea lor fără șansă de vindecare să nu se transforme în spectacol vomitiv. Să nu li se spargă în față, în puroaie pestilențiale, trădarea condiției de om la care au recurs ca să parvină cu orice preț.
De aceea îi vedem azi, într-o agonie haotică, aruncând năuci peste ei cisterne de parfum, să pută mai uman, și îndesând peste fața realității voaluri de mistificări, un adevărat zăbranic peste ceea ce își doresc, innebuniți să ascundă.
Ei sunt ca niște pasageri de lux la bordul unui iaht unde au huzurit fără grijă ani mulți și care se trezesc, deodată, în stare de naufragiu. Iar comandantul este Augustin Lazăr.
Ce să facă? Să-l arunce la pești pentru trecutul său inacceptabil și să lase nava în derivă, sau să-l apere necondiționat pentru că, la urma urmei, e chiar pielea lor în joc.
Ei fac exact ce te-ai fi așteptat de la niște astfel de specimene. Morală, principii, consecvență, spirit de sacrificiu dispar total în fața instinctului animalic de conservare care îi stăpânește absolut.
Dădeam zilele trecute niște exemple de encomiaști ai lui Augustin Lazăr de o poltronerie aproape caricaturală. Vladimir Tismăneanu și Cristian Tudor Popescu păreau a se întrece în lansarea pe piață a celei mai gogonate retorici de spălare a trecutului mizerabil al actualului procuror general.
Între timp au mai apărut șobolani pe covertă vânzolindu-se de mama focului ca să îl țină la comenzile iahtului lor de lux pe fostul tânăr și zelos procuror ceaușișt de la Aiud. Și nu orice fel de șobolani ci unii grupați sub sigle selecte, cum ar fi „Societatea Timișoara” și „Grupul pentru Dialog Social”.
Iată cum doamna Brândușa Armanca, vicepreședinte al „Societății Timișoara”, îl îmbrățișează cu tot elanul dânsei revoluționar pe Augustin Lazăr: „Sunt convinsă că orice discuţie despre retragerea premiului (acordat de Societatea Timișoara lui Augustin Lazăr, n.a.) este inutilă pentru că noi am premiat un om pentru atitudinea lui corectă şi fermă în apărarea justiţiei. Acesta a fost criteriul cel mai important, el este îndeplinit şi în ziua de astăzi”. Să vedem câteva nume celebre care profită de prestigiul câștigat de municipiul Timișoara de pe urma revoluției și care, explicit ori prin lipsă de reacție, sunt de acord cu declarația doamnei Armanca: Cristian Bușoi, Adrian Cioroianu, Monica Macovei, Petrișor Morar, Stejărel Olaru, Valeriu Stoica.
Ieri s-a anunțat oficial că “Premiul GDS pe anul 2018 a fost acordat procurorului general al României, Augustin Lazăr, pentru merite deosebite în lupta anticorupție“. În plin scandal public, cu documente clare de arhivă și cel puțin 3 deținuți politici în viață acuzându-l explicit pe Augustin Lazăr de poliție politică și practici abuzive în tratarea condamnaților de la penitenciarul Aiud, vașnicii anticomuniști și apărători ai drepturilor omului de la GDS aleg să sfideze în modul cel mai grosolan posibil populația onestă și doritoare de adevăr a României.
Să enumerăm, și în cazul GDS, câteva nume de notorietate care girează (explicit sau implicit) oroarea acordării premiului amintit: „Consiliul Director al GDS este format din Magda Cârneci, preşedinte, Andreea Pora şi Andrei Cornea.
Printre membrii GDS se numără Mihai Şora, Gabriel Liiceanu, Vlad Alexandrescu, Rodica Culcer, Mircea Dumitru, Monica Macovei, Horia-Roman Patapievici, Oana Pelea, Cristian Preda, Vladimir Tismăneanu”.
E bine, e terapeutic, e necesar ca aceste nume să fie amintite alături de faptele reprobabile ale celor care le poartă. Pentru că, prea des, profitând de neatenția societății și de unele imperfecțiuni ale memoriei colective, oameni care au comis ticăloșii de neiertat în trecutul lor (vezi Augustin Lazăr) au tupeul să se prezinte tinerelor generații ca imaculați, ca modele de moralitate, ca stâlpi de rezistență ai noilor construcții modernizatoare.
E bine să încondeiem aceste nume (când sunt de încondeiat) pentru că astfel vom putea obține la momentul inventarului final lista de pasageri ai iahtului cu securiști – ceaușiști, în derivă azi, care au întârziat cu cel puțin 3 decenii însănătoșirea României și relansarea ei ca o putere europeană ce trebuie respectată.
Pentru muribunzii putrefacți de pe covertă, Augustin Lazăr este ultima și jalnica speranță a unui jet de parfum înainte ca duhoarea lor să acopere totul.
Atâta zbatere pentru ceva total inutil!
Cu fecare secundă de amânare a spargerii buboiului, infecția avansează iar aerul din jur devine irespirabil.
Cu fiecare zi care întârzie aruncarea acestui personaj funest peste bord, tot mai multe grozăvii se vor afla despre iaht, despre Augustin Lazăr și despre interlopii care își pun, acum, toată speranța în el.
Lașii nu sânt niciodată în stare să-și scurteze suferința prin demnitate. Se agață de orice prelungire, de orice pai, de orice compromis, ducându-si, astfel, chinul la paroxism. Este si asta o forma de justitie superioara!
