Moda giratoriilor merge şi la Ghimbav
Primăria Ghimbav a lansat o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia unui sens giratoriu în zona centrală a oraşului, la intersecţia străzii Nucului cu strada Morii. Conform datelor disponibile pe platforma electronică de achiziţii publice, valoarea estimată a contractului este estimată la 765.711 lei, cu tot cu TVA, iar constructorii interesaţi pot depune ofertele până în data de 13 iulie. Potrivit proiectului, rondul sensului giratoriu va avea o rază cu un diametru de 17 m, iar în jurul acestuia va exista un inel de siguranţă cu lăţimea de 1,5 m (care va permite şi virarea vehiculelor mai lungi). În rondul din sensul giratoriu se vor planta arbuşti şi flori, iar în centrul lui va fi „plantat” un stâlp de iluminare. Inelul de siguranţă va fi din pavaj din piatră naturală.
Gata în 135 de zile?
După semnarea contractului cu
firma desemnată în urma licitaţiei, aceasta va avea la dispoziţie 135 de
zile pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la noua amenajare.
Intersecţia la care urmează a se amenaja giratoriul se află în zona centrală a
oraşului Ghimbav şi asigură circulaţia spre cartierul Livada, prin strada
Nucului, şi spre ieşirea spre comuna Cristian, prin prelungirea străzii Morii.
Primarul din Ghimbav, Toma Dorel, estimează
că prin realizarea acestui sens giratoriu se vor elimina problemele de
circulaţie în zona centrală a oraşului prin „eliminarea punctelor de conflict
în intersecţia existentă”.
I.Rinder