Modificaţi legile în favoarea contribuabililor de bună-credinţă!
SCRISOARE DESCHISĂ pentru politicieni din partea funcţionarilor ANAF: Modificaţi legile în favoarea contribuabililor de bună-credinţă. Doar un echipaj a mers pentru notificarea de evacuare a clădirilor televiziunilor Intact.
Actiuni in forta cu accent doar pe imagine
Se pare ca peste 10 milioane de romani au vazut ce s-a intamplat la Antena 3. O simpla „notificare” (asa pretind autoritatile) s-a transformat in unul din cele mai mediatizate evenimente derulate la jumatatea lunii februariea . Fara partizanat pentru partile implicate trebuie sa spunem ca fara o decizie (hotarare judecatoreasca) nu se poate face nici o evacuare legala in Romania. A fost un timp al abuzului cand o casa mai aratoasa era trecuta in Anexa la vestita lege a asa zisei nationalizari.
Pe de altă parte, ANAF sustine că pentru notificarea de evacuare a clădirilor în care funcţionează posturile TV ale grupului Intact a trimis luni la sediul din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti un singur echipaj, format din patru executori fiscali, şi că patru persoane au fost legitimate pentru înmânarea notificărilor.
„Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de organ împuternicit conform prevederilor OG nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român, proprietar al imobilelor din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, strada Gîrlei, nr 1B, şi strada Gîrlei nr. 1D, a emis în condiţiile legii notificările de evacuare către persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în imobilele confiscate de instanţă. Măsura a fost luată în vederea punerii în executare a măsurilor dispuse prin Decizia penală nr. 888/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi rămasă definitivă. În acest sens, luni, 15 februarie, 4 echipe formate din 11 executori fiscali s-au deplasat la adresele respective, pentru identificarea societăţilor comerciale înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu 48 de locaţii (sedii sociale şi puncte de lucru)”, arata ANAF, intr-un comunicat.
Executorii au folosit cele patru autoturisme utilizate de serviciul Executări silite şi cazuri speciale şi serviciul Valorificare sentinţe penale din DGRFP Bucureşti si inscripţionate cu sigla ”ANAF” şi cu sintagma ”Executări silite”.
„In Şoseaua Bucureşti-Ploieşti s-a deplasat, la ora 14.30, un singur echipaj format din 4 executori fiscali, care au solicitat la recepţie prezenţa unei persoane care să aibă calitatea de administrator sau împuternicit. Au fost îndrumaţi la un alt sediu; Executorii fiscali au prezentat legitimaţiile de serviciu şi ordinele de deplasare emise individual; Au fost legitimate doar 4 persoane, pentru a li se înmâna notificările, conform procedurii. Legitimarea a fost necesară pentru a le fi înscrise datele pe exemplarul al doilea al notificării. Au fost înmânate 10 notificări, cu confirmare de primire”, arata ANAF.
ANAF mai sustine ca aparatul de fotografiat a fost folosit doar pentru identificarea imobilelor.
Potrivit notificarilor, sediile posturilor de televiziune Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în cinci zile. ANAF pune astfel în executare o sentinţa penală din 2013, prin care statul a intrat în posesia imobilelor.
Scrisoare deschisă a SNFP
Scrisoarea deschisă este adresată preşedintelui şi premierului, iar funcţionarii publici cer modificarea legilor, pentru a nu mai lăsa loc de interpretări..
„Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici – SNFP critică lipsa asumării responsabilităţii oamenilor politici de prim rang, faţă de legile strâmbe şi nedrepte pe care funcţionarii publici din cadrul ANAF trebuie să le aplice. Ne surprinde să constatăm că se confundă aplicarea legii – bună sau rea, acceptată sau nu de contribuabili – cu calitatea actelor normative emise de Parlament şi Guvern.
Stimate Domnule Preşedinte al României, stimate domnule Prim-Ministru, dacă doriţi un stat de drept, modificaţi legile în favoarea contribuabililor de bună-credinţă şi daţi-ne posibilitatea, prin intermediul lor, să ne luptăm cu cei de rea-credinţă, protejaţi-ne prin statute speciale, în faţa acestora, pentru a putea colecta mai eficient taxele şi impozitele atât de necesare finanţării domeniilor de interes naţional, precum sănătătea şi învăţământului şi, de ce nu, pentru a fi şi noi, funcţionarii publici, apreciaţi de comunitate”.