Mofturi

Mofturi

0 170

La Gura Diham, intr-un camping destul de primitiv ca sa nu aiba curent electriv si macar cateva cismele, si-au instalat corturi si rulote o gramada de oameni, amici sau familisti, tineri sau pensionari.
Conform declaratiilor, unii dintre ei au de gand sa stea asa cam toate lunile de vara, chiar fara apa si electricitate. Cica i-a apucat dorul de natura si vor sa economiseasca plata intretinerii la bloc pe aceasta perioada. In aceasta situatie declara ca se afla mai ales o serie de pensionari cu venituri mici, dupa spusele lor. Dar si o serie de altii, sub varsta orihnei rentiere.
In plus, cu totii spun ca vor sa profite de racoarea naturii de pe acolo, de zvon de privighetori pe langa susur de izvoare, de mancarea la foc de tabara, de straturi de jeg adunandu-se prin spalat in lighean de funinginea focurilor de tabara si a tavalitului prin iarba.
Daca aceste lucruri sunt plauzibile si-mi plac si mie pe timp limitat, este cam trasa de par – si nu stiu de ce se insista atata asupra acestui lucru – chestia cu economisirea intretinerii la bloc. Si iata de ce.
Vara, prin faptul ca nu este nevoie de incalzirea centrala care costa al naibii de mult, intretinerea ajunge la cativa zeci de lei si sa nu spuna nimeni ca nu este asa.
Dar ca sa-ti petreci catva timp din an prin munti si la poale de codrii te costa ceva. Caci am vazut o serie de oameni cu aragazuri de campanie functionand pe baza de butelii, unelte care costa. Alte inlesniri sunt televizoarele portabile cu antene parabolice, care si astea costa inca cate ceva. Mai sunt frigiderele de campanie, unde sa stea carnita si ouale de la Alimentara, ca niciunul dintre acesti excursionisti nu este vazut avantandu-se, tot la doua-trei zile, cu arcuri si sageti in lipsa armelor de foc, la vanat prin codri. Pe urma hai sa vedem cat costa un cort, chiar din cel de categorie inferioara. Ca sa nu mai vorbim ca, daca ai masina si rulota, esti in stare sa-ti achiti si intretinerea pe timp de vara.
Am sucit treaba pe toate partile, dar nu m-am putut lamuri daca declaratiile cu economiile la intretinere au fost facute la modul serios sau au fost aruncate la sanchi. Si nici daca reporterii care au cules impresii din viata semihaiduceasca subliniaza din greu chestia cu intretinerea ca picanterie sau din anumite interese.
Si ma gandesc ce bine ar fi fost ca viata in natura sa fi fost prezentata la valoarea reala, nu prin interpretari.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.