Mohaci către pesedişti: ,,unde este curajul semnării unei scrisori deschise”?
Preşedintele PRO România filiala Bra;ov, deputatul Mihai Mohaci a remis la sfârşitul săptămânii trecute un comunicat de presă referitor la protestul tardiv al unor foşti colegi de partid. Amintim că atunci un grup de membrii ai PSD au contestat raţional, anonim şi tardiv de târziu politica dezastruoasă şi duplicitară a staff-ului PSD Braşov coordonat de Dunca. Amănunte aici:
PSD Brașov există! A apărut public o scrisoare deschisă a membrilor de partid către camelonicul Dunca!
După ani de compromisuri s-a umplut paharul (cisterna de nemulțumiri) și la PSD Brașov.
Vedeţi ce spun şi cei de la Pro România:
,,A apărut de curând în spaţiul public o scrisoare deschisă a unor nemulţumiţi din PSD.
Apreciem iniţiativa foştilor noştri colegi de a ieşi – în sfârşit – la luptă în faţa nepăsării arogante. Apreciem argumentele aduse. Sunt reale, le-am trăit și le-am adus la cunoștința conducerii centrale însă ne-am lovit de un zid de beton. Totuşi cam tardiv, cum însă totul pleacă de la normalitatea firescului eşuării asumate nu de o persoana ci de o întreagă echipă. Şi astfel stimaţi contestatari totuşi trebuie să amintim un lucru: abia acum v-aţi dat seama de erorile din ultimii ani ?
Unde aţi fost stimaţi colegi când noi criticam public şi cu semnături prezentate oficial această defectuoasă direcţie indusă de o așa zisă echipa coordonată de un lider neprincipial. Putem să facem însa o apreciere, cu fuga de răspundere și fără curajul asumării nu veţi putea reforma nimic. Cum se poate gândi cineva că se pot face schimbări, unele dureroase, dar necesare, dacă nu aveţi curajul semnării unei scrisori deschise?
Dacă doriţi cu adevărat reformarea stângii social democrate, una autentică și europeană nu ancorată în istoria trecutului și a imenselor greșeli din ultima perioadă, vă aştepăm alături de noi la PRO România.
Avem acelaşi scop: o Românie bazată pe drepturi egale, cu un capital autohton cu respectarea concurenţei dar şi păstrând principiile de bază ale social democraţiei europene.
Totuşi, reamintim, precum legendarul Cronos, conducătorii actuali care au eșuat, au vrut şi vor să-şi devoreze și în viitor propriul copil – partidul în acest caz – pentru a rămâne eterni. Vor da probabil socoteală doar în fața istoriei și nu a membrilor simpli care nu au funcții de conducere, dar care aleargă în folosul unora ce profită josnic de ei.
Sper ca, în ceasul al 12-lea, în urma scrisorii să apară un licăr de înțelepciune din partea celor mulți și pentru care avem o stimă deosebită”.
Iulian Rinder