Boala grea printre presedintii de judet, Ion Calinoiu – Gorj, declarat...

Boala grea printre presedintii de judet, Ion Calinoiu – Gorj, declarat incompatibil de ANI

0 469

Presedintele Consiliului Judetean Gorj, Ion Calinoiu, a fost declarat incompatibil de Agentia Nationala de Integritate, care il acuza si de posibila savarsire a infractiunii de fals in declaratii in forma continuata. Ion Calinoiu s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada exercitarii mandatului de Presedinte al Consiliului Judetean Gorj, intrucat a detinut, simultan cu functia de presedinte, urmatoarele calitati, contrar prevederilor legale: expert pe termen scurt in cadrul Centrului National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic (C.N.D.I.P.T.), in perioada 01 septembrie – 15 decembrie 2012 si expert pe termen scurt – expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social / expert consortiul regional Sud-Vest Oltenia in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Gorj, in perioada 01 iunie – 31 iulie 2013.

De asemenea, Ion Calinoiu este acuzat de ANI ca nu a mentionat in declaratiile de avere depuse la datele de 11 iunie 2013 si 12 iunie 2014 veniturile obtinute in baza contractelor incheiate intre acesta si Centrul National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic, respectiv Inspectoratul Scolar Judetean Gorj, au rezultat indicii privind savarsirea de catre acesta a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta si pedepsita de art. 326 din Codul Penal al Romaniei, conform caruia „Declararea necorespunzatoare a adevarului, facuta unei persoane dintre cele prevazute la art. 175, in vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda”, cu aplicarea art. 35*, alin. (1) din Codul Penal al Romaniei, conform caruia „Infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii si impotriva aceluiasi subiect pasiv, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni”. Ion Calinoiu

Agentia Nationala de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Jiu, Judetul Gorj, in vederea efectuarii de cercetari cu privire la posibila savarsire a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta si pedepsita de art. 326 din Codul Penal al Romaniei, in cazul lui Ion Calinoiu.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] incalcarea obligatiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit reglementarii aplicabile demnitatii, functiei sau activitatii respective […]”, precizeaza ANI.
„Persoana […] fata de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica […] pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de 3 ani de la incetarea mandatului”,
arata Agentia Nationala de Integritate.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.