Monica Macovei PLATITA generos pentru RAPOARTE internationale dedicate lesbienelor, homosexualilor, transexualilor, etc!

Monica Macovei PLATITA generos pentru RAPOARTE internationale dedicate lesbienelor, homosexualilor, transexualilor, etc!

0 669

Puțini cetățeni europeni știu că în clădirea Parlamentului European de la Bruxelles funcționează un intergrup care militează pentru promovarea drepturilor persoanelor LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali) din Uniunea Europeană. Președinții intergrupurilor trebuie să declare orice sprijin pe care în primesc, în bani sau în natură, conform acelorași criterii care se aplică și deputaților în mod individual.  Intergrupul LGBT funcționează și în legislatura 2014-2019, după ce în precedentul mandat a fost cel mai mare dintre cele 28 de intergrupuri ale Parlamentului European, cu 174 de membri din șase grupuri politice diferite. Toți membrii săi au aderat voluntar și au ca scop promovarea agendei LGBT.

Conform doctrinei grupului, membrii săi trebuie să ajute si sa monitorizeze situația lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor din țările Uniunii Europene și nu numai, dar și să conceapă rapoarte, rezoluții și amendamente în favoarea minorităților sexuale. Momentan, intergrupul are 134 de membri. Printre statele membre din care provin membrii acestui intergrup nu se mai numără și România.PARADA GAYIntergrupul LGBT

În mandatul precedent, trei eurodeputate din țara noastră au fost membre de vază ale acestui grup: Corina Crețu, Renate Weber și Monica Macovei. Având în vedere că circa 66% dintre români au încredere în Biserica Ortodoxă, conform ultimelor sondaje de opinie, este greu de înțeles de ce vreun euroales a vrut să-și asocieze numele cu promovarea agendei LGBT. De altfel, la scurt timp după ce apartenența lor la intergrup a devenit cunoscută și în România, cele trei au făcut un pas înapoi. Strecurata acolo …ca dadea bine politic, Corina Crețu s-a retras discret,si este la ora actuală comisar european, deci iese oricum din calcul.Dar  Macovei și Weber sunt în continuare membre ale Intergrupului LGBT, întrucât, conform site-ului oficial al acestuia, printre membrii săi se numără și 13 deputați europeni care preferă ca numele lor să rămână secrete. PaginaEuropeana.ro vă prezintă în continuare mai multe detalii despre activitatea desfășurată de Monica Macovei și Renate Weber în favoarea minorităților sexuale.

Monica Macovei foarte atentă cu imaginea ei, mai ales de când încearcă să-și construiască mai departe un profil prezidențiabil, a “omis” să-și mai treacă în CV-ul de pe site-ul oficial faptul că este membră fondatoare și de onoare a Asociației ACCEPT, prima organizație neguvernamentală din România care apără și promovează drepturile LGBT la nivel național.În 2014, în campania pentru alegerile europarlamentare, Partidul Democrat Liberal a realizat un ziar electoral, în care era criticată poziția eurodeputaților socialiști și liberali de a vota raportul Estrela, referitor la „sănătatea sexuală şi reproductivă şi drepturile aferente”, în decembrie 2013. 334 de europarlamentari au votat împotriva acestui document, în timp ce alţi 327 de deputaţi au fost în favoarea rezoluţiei.

Pe înţelesul tuturor, raportul Estrela solicita statelor membre UE:Liberalizarea totală a avortului, prin relaxarea legislaţiei restrictive (acolo unde aceasta mai există) şi eliminarea procedurilor administrative de temporizare (consiliere, timp de aşteptare).

Accesul la avort să se facă imediat şi fără obstacole; Avortul şi contracepţia, precum şi operaţiile de schimbare de sex, trebuie asigurate din bani publici; Restricţionarea obiecţiei de conştiinţă, folosită de medici pentru a refuza practicarea avortului; Legalizarea reproducerii asistate pentru… lesbiene; Obligativitatea educaţiei sexuale începând cu ciclul primar;Avort şi contracepţie gratuite pentru adolescenţi, fără ştirea şi acordul părinţilor !!; Educarea „într-o viziune pozitivă” asupra homosexualităţiiIntergrupul LGBT

Revenind, scriam mai sus că PDL a realizat un ziar de campanie în care poza Monicăi Macovei apărea lângă cea a lui Theodor Stolojan, alături de un text care îi “înfiera” pe cei care votaseră în favoarea raportului. Apariția acestui ziar a înfuriat-o pe Renate Weber, care a făcut atunci o afirmație foarte interesantă despre Monica Macovei. “Sunt profund surprinsă că în dreptul numelui doamnei Macovei poate să apară aşa ceva pentru că este o persoană care s-a prezentat cel puţin în societatea românească şi în cariera internaţională ca o persoană de drepturile omului. Eu personal ştiu că a lucrat la multe rapoarte care includeau această dimensiune a dreptului femeii de a alege ce se întâmplă cu propriul organism şi cu viaţa ei şi totuşi avortul nu-l putem separa de dimensiunea fizică a femeii. Doamna Macovei a primit bani serioşi de-a lungul timpului, fireşte, pentru elaborarea unor astfel de rapoarte şi a vedea acum că are o asemenea poziţie mi se pare cu totul inadmisibil. Şi-a legat numele, chiar poate să facă cineva aşa ceva fără să o întrebe? Ar fi poate puţin prea mult”, a declarat pentru gândul Weber.

 Macovei a susținut interesele LGBT inclusiv prin angajarea, la cabinetul său europarlamentar de la Bruxelles, a lui Adrian Relu Coman, fostul director executiv al ACCEPT ! Coman lucrează acum pentru Arcus Foundation, tot o asociație pro-gay, la New York. De altfel, în 1998, Macovei și Coman au semnat împreună un articol publicat în revista “Medicine and Law” a Universității din Haifa, Cităm totodată și intervenţia Monicăi Macovei de la un congres LGBT găzduit de Strasbourg la 7 aprilie 2011. “Încă din anii ’90 am fost alături de asociaţia ACCEPT. Am reuşit să abrogăm, după anul 2000, articolul 200 din Codul Penal, prin care erau incriminate relaţiile dintre persoane de acelaşi sex. Sigur că Biserica Ortodoxă şi grupurile religioase au fost mereu împotriva iniţiativelor noastre, ei spun că suntem împotriva tradiţiilor. Am sprijinit apoi, în calitate de ministru al justiţiei, desfăşurarea Paradei Gay , deşi la început primarul Bucureştiului refuzase să aprobe acest lucru. L-am sunat chiar eu pe primar. Acum, în România rămâne de realizat şi legiferarea uniunilor între persoanele de acelaşi sex”, a explicat Monica Macovei.

Pentru că s-a nimerit să fie tocmai în timpul Sărbătorilor Pascale, merită consemnat și faptul că doamna Renate Weber a încercat, la rândul său, să-și cosmetizeze imaginea în timpul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare de anul trecut. În timp ce la București ea le trimitea cetățenilor din Sectorul 3 felicitări pioase de Paști, la Strasbourg ea a votat în favoarea tuturor rapoartelor care promovau agenda LGBT si solicită Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii Europene să recunoască uniunile şi căsătoriile homosexuale încheiate în alte ţări;  sensibilizarea cetăţenilor cu privire la drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, transsexualilor şi hermafrodiţilor;  garantarea libertăţii de exprimare şi de întrunire, în special în ceea ce priveşte paradele şi evenimentele similare;  o legislaţie penală care să interzică incitarea la ură pe motive de orientare sexuală şi identitate de gen; solicită dreptul la azil pe aspecte specifice legate de orientarea sexuală şi de identitatea de gen.si adoptarea unor masuri pentru recunoașterea drepturilor persoanelor transexuale prin eliminarea la nivel european si național a cerințelor restrictive de recunoaștere legală a genului pentru persoanele transexuale și prin sprijinirea demersurilor din cadrul UE .

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.