Monumentul Holocaustului in centrul capitalei
Vestea defrisarii unuia din parcurile din centru Bucurestiului a atras la fata locului o parte din presa nationala. Surpriza a fost destul de mare, sute de arbusti Tuia au fost smulsi – a inceput defrisarea parcului. unde va fi construit Monumentul Holocaustului.
Autoritatile au inceput vineri defrisarea parcului aflat intre strazile Brezoianu, Lipscani, Anghel Saligny si Mihai Voda, langa Primaria Capitalei, unde urmeaza sa fie construit Monumentul Holocaustului. Potrivit reprezentantilor fundatiei Ecocivica, angajatii ADP Sector 5 au smuls vineri, fara autorizatie de defrisare, aproape tot gardul viu din jurul parcului.
“Au fost smulsi 600-800 arbusti tuia, care nu se mai pot replanta, paguba fiind de 300.000-400.000 RON. Sositi la fata locului, inspectorii Garzii de Mediu Bucuresti au constatat in jurul orelor 13:30 ca nu exista autorizatie de desfiintare, motiv pentru care angajatii ADP au disparut in circa 5 minute”, a declarat Dan Trifu, presedintele Fundatiei Ecocivica, citat de HotNews.ro
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, cu toate insistentele presei nu a putut fi contactat pentru a furniza mai multe informatii.