Mormantul este gol
Serile trecute, una din televiziunile de nisa de la noi a tinut sa arate publicului ca s-a gatit si primenit cum se cuvine pentru suprema sarbatoare a lumii crestine, de a carei celebrare anuala ne despart doua zile. Emisiunea unui tinerel fasnet, cam pomadat si cam guraliv pentru dimensiunile discrete ale boccelutei de cultura generala din dotare era dedicata uneia din intrebarile ce framanta inca istoria de doua mii de ani a lumii. „Cine l-a rastignit pe Isus Cristos?”, este chestiunea la care a incercat sa raspunda moderatorul si invitatii sai. Junele Madalin Ionescu a dovedit in acest fel ca este un tip credincios – cel putin sloganului sau, afisat si pe site-ul de pe Internet al emisiunii pe care o presteaza pentru National TV: „Sa nu refuzi nici o intrebare, sa nu refuzi nici un raspuns”.
Cu ocazia conclavului reunit in studioul lui Madalin pentru a transa teologic, juridic si istoric circumstantele in care s-a plinit urzeala divina de sacrificare a propriului Fiu pentru pacatele omenirii, am revazut frantura discursului despre Mantuitor. Cei trei invitati – doi sacerdoti si un avocat – au pus in scena in acelasi timp multitudinea posibila a felurilor de a vorbi despre Cristos dar si dificultatea de a se impune a oricarei versiuni asupra vietii or mortii sale, ce nu respecta intocmai litera Scripturii.
Nu importa foarte mult ce-a spus fiecare cu ocazia perindarii la izvoarele evenimentului central al crestinismului. Ci felul in care au facut-o. Avocatul, fidel pregatirii sale logice si argumentate, s-a apropiat de fapte cu instrumente juridice. Strategie ce n-a fost deloc pe placul unuia dintre sacerdoti, un soi de ziarist caterisit angajat la unul dintre jurnalele din Capitala.
In ciuda multelor detalii amintite despre procesul condus de procuratorul Pilat impotriva celui intitulat regele Iudeilor si acuzat astfel de lezmajestate, intrebarea lui Madalin, la care istoria are un raspuns unanim acceptat, vireaza intr-o alta, ce admite mai multe solutii. O intrebare cu adevarat incuietoare, ce ar merita o scurta meditatie macar in contextul pascal in care traim zilele acestea: Cum vorbim despre Cristos? Care sunt cele mai adecvat expresii pentru a patrunde sau macar reda misterul Invierii sale?.
Desigur, exista versiunea teologica si doctrinara, imposibil de contrazis cu argumente rationale. In fata oricarui tip de raportare cu mijloacele ratiunii, se va ridica mereu replica imbatabila vehiculata de cand lumea de catre facatorii dogmei: „Mormantul este gol, este fara de tagada ca Cristos a inviat din morti”.
Pe de-o parte, curiozitate laica, pandita adesea de riscul profanarii; de cealalta, zidul dogmatic al adevarurilor inefabile, care nu se negociaza.
Sa fie o cale de mijloc intre acest doua atitudini? Una care vrea cu tot dinadinsul sa pipaie adevarul asa cum Toma Necredinciosul a voit sa simta tactil miracolul Invierii si cealalta ce arunca anateme asupra oricarei incercari de a-l povesti pe Cristos cu alte cuvinte decat cele retinute de Scripturi?
Daca este adevarat ca fiecare mare epoca istoria si l-a reprezentat pe Cristos potrivit caracterului ei, probabil ca sansa de a patrunde sensul vietii si invataturilor sale este practicarea aceleiasi interogatii. Dificil va fi intotdeauna pastrarea intrebarii in limitele decentei si curateniei, precum si abtinerea de la curiozitati profanatoare ca cele ce i-au chinuit recent pe regizorii americani cu veleitati de istorici, protagonistii scandalului arheologic de la Talpiot, Ierusalim. Jinduind cu orice pret sa arunce o privire in mormant, sa vada daca intr-adevar e gol, profanatorii au prezentat lumii pretinsele sicrie ale lui Isus, ale soatei sale Maria Magdalena, dar si al fiului lor.
Nu cred ca simpla curiozitate poate justifica fortarea mormantului si pangarirea lui cu priviri avide de un adevar imediat si facil. Intre simpla reprezentare luminoasa pe care un crestin practicant o are despre Mantuitor si colectia gigantica de detalii si interpretari confectionata de catre oamenii de stiinta, calea este atat de lunga pe cat este de vasta galeria de chipuri ale lui Cristos de-a lungul timpului. Fiul Omului a fost mai intai rabin, invatator si profet in contextul iudaismului secolului I; si-a gasit apoi anticipari pagane in persoanele lui Socrate si Vergiliu. A fost Regele regilor dupa triumful lui Constantin ca cezar si crestin. Hristos Logosul a fost mintea, ratiunea si cuvantul lui Dumnezeu pentru filosofii crestini si neoplatonicieni. A fost monahul care stapaneste lumea pentru monahismul medieval. A fost Oglinda a Adevarului, a Frumosului si a Binelui in arta Reformei. A fost Domnul pacii si propovaduitorul dreptei judecati. A fost numit „Bard al Sfantului Duh”.
Isus este, cu siguranta, o figura universala, dincolo de hotarele crestinismului. In locul ridicarii profanatoare a lespezii, fals motivata de curiozitati stiintifice, va fi mereu mai rodnica meditatia cuminte pe marginea mormantului. Si, bineinteles, multa lectura.
Vifor Rotar
