Motiunea demiterii lui Berceanu?

Motiunea demiterii lui Berceanu?

0 225

Liberalii cer demisia ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, in motiunea simpla intitulata „Ministrul anti-transporturi si pro-furt”, depusa, miercuri, la Camera Deputatilor.
Semnatarii motiunii simple mentioneaza in text ca, „din cauza administrarii defectuoase a sistemului transporturilor si infrastructurii din Romania”, ministrul Berceanu ii obliga sa ia atitudine impotriva „lipsei sale de performanta si a greselilor continue”.
Initiatorii motiunii l-au numit pe Berceanu „ministrul anti-autostrazi”, spunandu-i acestuia ca se poate compara cu ceilalti colegi ai sai fosti ministri ai transporturilor – Traian Basescu, Anca Boagiu si Gheorghe Dobre – „cu totii caracterizati de o aversiune fata de constructia autostrazilor”.
” Dupa finalizarea cu iz electoral a primilor 42 de kilometri din Autostrada Transilvania in decembrie 2009 (care, in treacat fie spus, ar fi fost finalizati inca din 2008 daca Romania nu ar fi avut ghinionul de a-l avea la conducerea ministerului transporturilor in 2005 si 2006 pe sinistrul Dobre), anul 2010 a adus acest proiect in impas. Datorita faptului ca nici pana astazi Berceanu nu a platit sumele corespunzatoare lucrarilor din 2009, firma care construieste Autostrada Transilvania a devenit, fortat, unul dintre cei mai mare disponibilizatori din Romania. Astfel, peste 700 de angajati ai Bechtel, majoritatea din judetul Cluj, si-au pierdut locul de munca”, se mai arata in textul motiunii.
Semnatarii mai spun ca au constatat insa ca, „daca domnul Berceanu, in calitate de ministru, tot nu face drumuri, macar incearca sa deturneze fonduri publice catre clientela propriului partid”, sustinand ca ministrul PDL a devenit si „un expert si in sistarea programelor guvernamentale initiate de altii”.
Ei au sustinut ca, dupa pierderea „rusinoasa” a finantarii de la Banca Mondiala, pentru constructia centurilor Bacau, Brasov, Reghin, Targu Mures si Medias, Berceanu a reusit „performanta de a da cu piciorul” proiectului de constructie al autostrazii Comarnic – Brasov si ca ministrul Berceanu persista in a minti ca „nu el este vinovat pentru aceste enorme si penibile esecuri”, ci intotdeauna altii.
„In 1997, Traian Basescu, ministrul transporturilor la acea vreme, dicta oprirea tuturor lucrarilor la autostrada Bucuresti – Constanta. In 2005, ministrul Dobre bloca lucrarile la autostrada Brasov – Bors si anula contractul pentru constructia autostrazii Bucuresti – Brasov. Actualul ministru a reusit chiar sa-si depaseasca mentorii: indata ce a ajuns la conducerea ministerului transporturilor si infrastructurii a oprit orice progres in privinta constructiei unei retele de aproximativ 1000 de kilometri de drumuri expres cu caracteristici de autostrada”, se mai arata in textul motiunii.
Pe de alta parte, semnatarii motiunii sustin ca este un „dezastru la calea ferata”si invoca „ignoranta si incapatanarea ministrului Berceanu in ceea ce priveste infastructura aeroportuara”, in privinta careia si-ar fi manifestat de asemenea „adversitatea” deoarece se opune constructiei Aeroportului International Brasov.
„Berceanu se arata interesat de fuziunea aeroporturilor din Otopeni si Baneasa, lucru care va duce treptat la disparitia celui de-al doilea. In rest, aeroporturile se descurca pe cont propriu: Clujul, Sibiul, Targu-Muresul demonstrand ca se poate dezvolta un aeroport chiar si concurential”, mai spus liberalii.
Ei vorbesc la capitolul V de „hotie la drumul mare – marca Berceanu”, mentionand ca „prietenii de la Golden Blitz decontamineaza un hectar de teren de pe amplasamentul autostrazii Brasov – Bors pentru 24 de milioane de euro”.
In capitolul VI semnatarii ii reproseaza lui Berceanu „lipsa oricarei strategii in transporturi”, mentionand ca „neseriozitatea si lipsa de viziune a ministrului Transporturilor se reflecta intr-o totala lipsa de incredere a tuturor celor din sectorul privat angrenati in constructia infrastructurii de transport in Romania”.
Ei cer deputatilor sa voteze aceasta motiune pentru clarificarea unor chestiuni precum „atribuirea contractului de consultanta pentru constructia autostrazii Medgidia – Constanta firmei de pe locul IV, pentru pretul de 11,9 milioane de lei, avand in vedere ca firma care a ocupat prima pozitie la licitatie a avut o oferta mult mai avantajoasa, de 7,2 milioane de lei”, motivele pentru care nu s-au accesat fonduri europene si nu s-au atribuit „contracte prin concesiune pentru a demara urgent proiecte esentiale de infrastructura precum autostrazile Targu Mures – Iasi, Sibiu – Pitesti, centura Bucuresti”.
Semnatarii mai reproseaza neutilizarea fondurilor alocate de catre UE ca finantare nerambursabila pentru constructia autostrazilor Nadlac – Arad, Timisoara – Lugoj, Lugoj – Deva, Orastie – Sibiu, precum si pentru reabilitarea sutelor de kilometri de drum national aflate pe reteaua trans-europeana de transport si ii cer ministrului sa spuna motivele pentru care au fost anulate lucrarile demarate pentru construirea unei retele de aproximativ 1000 de kilometri de drumuri expres cu caracteristici de autostrada.
Acestia doresc sa stie si care au fost argumentele care au stat la baza deciziei de a bloca procedurile de expropriere pentru tronsoanele de autostrazi si drumuri expres, desi statul roman ar fi economisit foarte multi bani prin achizitia terenurilor in aceasta perioada, cand preturile acestora sunt reduse si de ce „au fost blocate proiectele de reabilitare a peste o mie de kilometri de drumuri nationale, pentru care in 2007 si 2008 au fost realizate proiecte detaliate”, dar si de ce nu au fost incepute lucrarile pentru constructia centurilor Bacau, Brasov, Targu Mures si Reghin si ce solutii concrete propuneti pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta sistemul feroviar din Romania.
Deputatii din Opozitie ii mai cer lui Berceanu sa spuna si care sunt motivele pentru care se impotriveste constructiei aeroportului de in Brasov, dar ia in calcul fuziunea aeroporturilor din Timisoara si Arad.
„Este evident ca domnul ministru Berceanu nu poate oferi raspunsuri satisfacatoare privind aceste chestiuni cu importanta deosebita in dezvoltarea infrastructurii si a transporturilor din Romania. In consecinta, urmare a performantei dezastruoase a ministrului Transporturilor si Infrastructurii in 2009 si 2010, din cauza blocarii cu intentie a proiectelor din acest domeniu necesare Romaniei, noi, semnatarii prezentei motiuni simple, solicitam demisia domnului Radu Berceanu din functia de ministru al Transporturilor si Infrastructurii”, conchid initiatorii motiunii simple.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.