Mult hulitul domn Iohannis

Nu aş numi orice lentoare retard. În termeni auto, retardul ar fi o defecţiune de motor în timp ce lentoarea doar un biet motor de doi cai putere care atât poate, atât trage.
E drept că dacă montezi un motor de doi cai pe o caroserie de serie 6, impresia de retard a hibridului va fi mult mai puternică decât cea de firesc cilindreic.
Klaus Iohannnis se apropie de momentul decontului. Se fixează tot mai mult asupra lui acele reflectoare care fac vizibil “sângele” de pe pereţi. Aşa că a alege între lentoare şi retard atunci când se doreşte caracterizarea realistă a domniei sale devine un exerciţiu de colorat cameleonul. E valabil şi aşa, şi aşa.
Faţă de o alcătuire atât de greoaie şi lentă (vorbire, gândire, acţiune), te-ai fi aşteptat la mai multă combativitate din partea societăţii. Adică o formă de compensare şi revanşă populară. Românii însă, natură indulgentă şi mucalită, s-au mărginit la miştouri precum acela cu gloaba pe care o duci la târg ca să o faci de râs.
Fudulia acestui domn ţanţoş se transformă într-un adevărat elogiu la adresa inţelepciunii noastre populare: “prostu’ până nu-i fudul…”. Ce vreţi confirmare mai convingătoare?
Lentoare, retard, ţanţoşie, prostie – iată tuşele definitorii ale unui portret de preşedinte eşuat.
Vă mai amintiţi cine l-a susţinut, si inca de două ori, să fie ales?
În 2014, la puţin timp după prima înscăunare la Cotroceni a lui Klaus Iohannis, Revista 22 publica o scrisoare deschisă către acesta, în egală măsură elogioasă şi rabinică. Această scrisoare era semnată de peste 20 de gedesişti proeminenţi printre care Liiceanu, Pleşu, Tismăneanu, Pora, Culcer, Cornea – marile conştiinţe ale momentului.

Scrisoarea începea asa;
“Stimate Domnule Johannis,
Victoria dumneavoastra in alegerile prezidentiale a reprezentat o cauza pentru societatea civila din Romania. Ati avut sprijinul ei, al tinerilor, al diasporei, in general al tuturor celor care vedeau in Victor Ponta si in echipa lui o amenintare la adresa statului de drept si a pozitiei clare pro-occidentale pe care tara noastra trebuie sa si-o asume. Majoritatea covarsitoare a voturilor obtinute de dumneavoastra n-a fost numai efectul unei reactii anti-Ponta, ci si semnul increderii de care va bucurati. […]”.

Ce scriu aceştia azi despre Klaus Iohannis:
Liiceanu:
„Am o singură credință în clipa de față: Este imposibil să nu știi că o mare parte din populația României a investit niște speranțe în tine. Și atunci, știind că ai puterea supremă, că lumea așteaptă de la tine niște lucruri deosebite, în aceste condiții nu-ți folosești puterea pentru aceste speranțe, singura explicație rămâne asta: un cinism uriaș sau un egoism uriaș. <<Nu-mi pasă de nimeni pe lume înafară de mine, de mine, președintele actual al României. Nu-mi pasă. Nu-mi pasă de voi>>.”

Pleşu:
„Îi reproşez, cu alte cuvinte, dlui Iohannis o neproductivă confuzie între „echidistanţ㔺i „absenţă”. Lumea vrea, totuşi, să ştie ce şi cum gîndeşte primul om al ţării, cum cîntăreşte o situaţie sau alta, cum înţelege să-şi exercite „pas cu pas” funcţia”.

Tismăneanu:
„Se intâmplă ceva cu Klaus Iohannis. Nu s-a dus la summitul din Elveția. O sansă turistică ratată. Eu cred că e ofensat, ultragiat, jignit că nu l-a luat nimeni în serios cu „candidatura”. Există specia celor care s-au născut jigniți. Când debordezi de infatuare, suficiență, autoimportanță si narcisism, cum să nu te simți ulcerat că nu ți se dau acadele când si cât poftesti”?

Pora:
„Bilanțul mandatelor lui Iohannis este unul pe măsura goliciunii interioare a personajului: un fiasco. […]

Culcer:
„Domnul Iohannis se dovedește un albatros mort agățat de gâtul PNL”.

Cornea:
“Nu-l putem uita pe președintele țării: tăcut, chiar și când ar fi trebuit să vorbească, acum a vorbit, deși era mult mai bine dacă tăcea. În loc să fie, într-un moment de cumpănă, un veritabil mediator între partidele „guvernului său”, a devenit francamente partizan, susținând fără rezerve un prim-ministru deraiat. Ce urmărește? Aparent, să-și distrugă coaliția și să-și încheie cele două mandate fără glorie, nereușind aproape nimic substanțial și ratând din vina proprie aproape tot ce și-a propus.”

Dar şi “lupii tineri” au ieşit la atac după ce cu zece ani în urmă ni l-au băgat pe gât pe “marele neamţ”.

Tudor Chirilă:
„Ticălosul impostor numit Klaus Iohannis a reușit să trimită în derizoriu și să golească de sens funcția de președinte al României (da, l-am votat, mulți l-am votat, dar nu ni se poate imputa lipsa lui de caracter și ticăloșia, mai ales că le-a mascat cu abilitate) și să păcălească o grămadă de români care credeau că va contribui la diminuarea pesedismului în România”.

Dan Tapalagă:
„Mandatul lui Klaus Iohannis la Cotroceni a însemnat o continuă abdicare de la exercitarea atribuțiilor sale de președinte dublată de o atititudine de monarh, cu o pasiune nedismulată pentru poze, călătorii și o viață cât mai tihnită”.

Exemplele de instanţe morale ale neamului care pretindeau că ştiu mai bine decât prostimea ştirbă cine e bun şi cine e rău pentru naţie şi care acum se îneacă de indignare faţă de propriile lor recomandări, ar putea continua pe încă zeci de pagini. Dar cine să asculte de inepţi ca mine care au semnalat după prima apariţie a personajului că împăratul e gol?
Nu ştiu sigur dacă, în cazul despre care discutăm, e vorba de lentoare sau de retard; sunt convins, însă, că e vorba de prostie. O dată trădată de fudulie şi apoi trădată de datul în gropi mult prea des pentru cineva care vorbeşte şi face atât de puţin si care are deviza „pas cu pas”.
Atitudinea recentă anti – Iohannis, cu accente turbate, a tefeliştilor, a useriştilor, a progresiştilor de toate culorile curcubeului care atacă pe unde apucă şi biblia şi familia mă pune în mare dificultate. Mă trezesc deodată, după ani de lupte cu aceştia, aflat pe o baricadă comună cu ei. Şi în mijlocul a două exclamaţii care exprimă, diferit, aceeaşi stupoare:
Ce dracu’ se-ntâmplă? – se întreabă ei.
Ce Dumnezeu se-ntâmplă? – mâ întreb eu.

Contele de Saint Germain

Share on Facebook

Tweet

Follow us