Mulţumim Braşovului : Sepsi Sf. Gheorghe – Juventus Bucureşti 2-1 (0-0)
Moment istoric pe stadionul Tineretului, în etapa a doua a Ligii I de fotbal : Sepsi Sf. Gheorghe a disputat primul meci din istorie ,,acasă”, în elita fotbalului românesc. Numai că acasă a însemnat stadionul Tineretului din Braşov, pentru că arena covăsneană nu corespunde încă rigorilor primei ligi. Şi uite-aşa, stadionul pe care s-au ţesut legende timp de 80 de ani, care a fost leagănul atâtor fotbalişti de marcă, devotaţi culorilor ,,galben-negre” a ajuns să fie acum ,,casa” culorilor alb-roşii”, până când echipa va juca din nou la Sf. Gheorghe…Covăsnenii au ţinut totuşi să mulţumească Braşovului, pentru faptul că le-a împrumutat arena, numai că, pe frontispiciul tribune a doua trona, fără probleme, denumirea ,,Sepsi”, ceea a creat un oarecare disconfort fanilor Braşovului, amplificat şi de dispariţia echipei lor de suflet…
Revenind la meciul Sepsi – Juventus, remarcăm că a fost unul chiar de ligă secundă, acolo unde cele două echipe au evoluat în sezonul trecut, un meci slab, salvat, într-o oare care măsură de evoluţia echipelor în cea de-a doua repriză, cand s-au înscris şi golurile : Ghinga (62) şi Herea (91), pentru ,,gazde”, respectiv, Stoenac (min. 93), ultimul fiind o adevărată bijuterie fotbalistică, după un şut de la 30 de metri…
Dorin Duşa
Hajra Sepsi!
Haira Sepsi!
Ca intodeauna,ungurii pun propaganda inaintea interesului concret.
Noi i-am primit si i-am sustinut cu prietenie de vecini apropiati
in echipa sunt si multi romani.Intr-un fel e si echipa noastra ca la Brasov sunt 12% maghiari
dar o multumire in limba romana ,n-am auzit!
Oricum,le tinem pumnii sa ramana in divizia de elita!