Municipalitatea a lansat în dezbatere publică criteriile pentru locuințe sociale ; a...

Municipalitatea a lansat în dezbatere publică criteriile pentru locuințe sociale ; a început și acordarea voucherelor pentru plata chiriei

0 241

Primăria Municipiului Brașov a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor sociale pentru anul 2022. Principalele modificări sunt cele referitoare la punctajul acordat familiilor evacuate, la norma locativă și la criteriile de departajare, în condițiile unui punctaj egal.

„Am lansat în dezbatere publică criteriile de acordare a locuințelor sociale și îi invităm pe brașoveni să vină cu propuneri privind completarea sau modificarea acestora. De asemenea, le reamintim celor cărora nu li s-a acordat locuință socială, dar se încadrează în criterii, că pot beneficia de ajutor la plata chiriei. Avem deja primele dosare care au fost aprobate în acest sens și așteptăm, în continuare, potențialii beneficiari să depună solicitările pentru plata chiriei. O altă veste bună este că s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Căminul pentru persoane fără adăpost de pe strada Panselelor, ceea ce înseamnă că, odată finalizate, actualul cămin de pe strada Zizinului va putea deveni bloc de locuințe sociale“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Principalele modificări din regulamentul supus dezbaterii publice sunt cele referitoare la reducerea punctajelor acordate celor care au beneficiat de locuințe sociale sau care beneficiază de plata chiriei, precum și la punctajele acordate în funcție de numărul de camere și numărul de persoane care ocupă acea locuință. Astfel, dacă depune o cerere o familie compusă din 2 persoane, care locuiește într-o cameră, aceasta va avea punctaj 0 la criteriul 10. O familie compusă din 4 membri, care locuiește tot într-o cameră, va avea punctajul 60 la criteriul 10, deoarece depășește cu 2 persoane norma locativă pentru o cameră.

În cazul punctajelor egale, se aplică următoarele criterii de departajare:

– numărul membrilor familiei solicitantului;

– numărul de persoane încadrate cu grad de handicap;

– familie monoparentală;

– să nu dețină autoturism;

– să nu mai fi primit locuință socială

– vechimea dosarului.

Ajutor pentru plata chiriei

În ceea ce privește aplicarea prevederilor HCL nr. 71/2021, prin care s-a aprobat acordarea ajutorului pentru plata chiriei persoanelor singure/familiilor cu domiciliul sau reşedinţa pe raza Municipiului Braşov, au fost aprobate două solicitări pentru această prestație socială. Unul dintre beneficiari primește 884.00 lei/lunar pentru plata chiriei, iar celălalt 800,00 lei/lunar. Actul normativ aprobat de municipalitate a intrat în vigoare din 1 mai 2021.

Ajutorul pentru plata chiriei se situează, în funcție de punctajul obținut, între 900 și 1.400 de lei lunar, dar cuantumul ajutorului lunar nu poate fi mai mare decât cuantumul chiriei prevăzute în contractul de închiriere.

Condițiile pentru a acordarea acestui sprijin sunt ca solicitantul să fi avut domiciliul sau reședința, în ultimele 24 de luni, în municipiul Brașov; să nu aibă locuință și nici să nu fi înstrăinat una în ultimii 10 ani; să nu fi beneficiat de sprijinul statului în credite pentru închiriere/construire de locuință și să nu depășească un anumit venit, stabilit în funcție de numărul membrilor familiei.

Pentru a beneficia de acest ajutor financiar, cei îndreptățiți au o serie de obligații, cum ar fi: să își plătească utilitățile; dacă nu au venituri, trebuie să se înregistreze la AJOFM pentru a găsi un loc de muncă și pentru a urma cursuri de calificare/recalificare, și să participe la programe de ocupare. În cazul în care nu reușesc, timp de 3 luni, să se integreze pe piața muncii, au obligația de a participa la acțiuni și lucrări în folosul comunității, în limita unui număr de 40 de ore/săptămână.

Amenajare cămin pentru persoane fără adăpost, str. Panselelor nr. 23

Primăria Brașov a dat, în data de 18 iunie, ordinul de începere a lucrărilor pentru amenajarea Căminului pentru persoane fără adăpost. Durata lucrărilor este de maxim 24 de luni, valoarea, conform contractului, este de 18.230.500 lei cu TVA, fondurile fiind asigurate din bugetul local. Lucrările vor fi realizate de asocierea Har&H și Romfit.

După finalizarea acestor lucrări, actualul Cămin pentru persoane fără adăpost, de pe str. Zizinului nr. 126 C, va fi transformat în bloc de locuințe sociale, cu garsoniere și apartamente cu două camere.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.