Muzeul „Casa Mureşenilor” ne invită „Pe drumul spre Marea Unire”
Sunt opt etape ale expoziţiei, care porneşte de la apariţia Gazetei de Transilvania, în 1838 şi rolul presei în informarea publicului, până la momentul Declaraţiei de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918
Vizitatorii pot vedea documente, scrisori de pe front, din Primul Război Mondial, pot asculta cântece ce au însufleţit soldaţii pe front. O expoziţie în care intri în lumea de altădată cu ajutorul tehnologiei de azi.
Sunt opt etape ale expoziţiei, care porneşte de la apariţia Gazetei de Transilvania, în 1838 şi rolul presei în informarea publicului, până la momentul Declaraţiei de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.
Totul este prezentat într-o formă interactivă, care îmbină imaginea virtuală, tactilă și sunetul cu imaginea tipărită, la o scară supradimensionată. Sunt documente pe panouri mărite sau care pot fi accesate printr-o simplă atingere. Un exemplu este reproducerea interactivă a momentelor cheie ale presei braşovene, din anul 1837 până în 1919.
Într-o altă sală este prezentată Revoluţia din 1848, într-o evoluţie cronologică; un rol cheie în povestea spusă de muzeografi este cea a Imnului naţional Deşteaptă-te, Române!, care a fost scris în timpul Revoluţiei de la ’48.
Un alt moment important este Războiul de Independenţă din 1877-1878, dar la fel de interesante sunt scrisorile unui corespondent al Mureşenilor – Moise Groza, care trimitea epistole viitoarei soţii, Elena Mureşanu. Într-o altă sală, vă puteţi transforma într-un mic dirijor virtual, cu o baghetă.
Expoziţia poate fi vizitată până în martie 2019. Proiectul a fost finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin programul „Centenar” şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.
Vifor Rotar