Muzeul de Istorie Brasov celebreaza centenarul WW1
La 100 de ani de la intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, Muzeul de Istorie Brasov organizeaza o serie de evenimente menite sa ii faca pe brasoveni sa inteleaga ce a insemnat prima mare conflagratie care a cuprins intreaga planeta. Iarna blanda a permis economii la cheltuielile cu deszapezirea, astfel ca sume importante au putut fi redirectionate spre aceste actiuni
La 100 de ani de la intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, Muzeul de Istorie Brasov organizeaza o serie de evenimente menite sa ii faca pe brasoveni sa inteleaga ce a insemnat prima mare conflagratie care a cuprins intreaga planeta. Iarna blanda a permis economii la cheltuielile cu deszapezirea, astfel ca sume importante au putut fi redirectionate spre aceste actiuni.
Cu 100 de ani in urma, Romania decidea sa intre in Primul Razboi Mondial de partea Antantei. Conflictul era in desfasurare deja de doi ani cand, in noaptea de 26 spre 27 august (stil nou), tara noastra s-a alaturat Frantei, Angliei si Rusiei in prima conflagratie la care au participat toate tarile Batranului Continent si multe altele de pe alte continente.
Transilvania, aflata la acea vreme sub jurisdictie austro-ungara, se afla in razboi inca din septembrie 1914, insa intrarea Romaniei in razboi a determinat multi romani sa treaca de partea armatei din patria mama. De altfel, pentru Romania razboiul a inceput in judetul Brasov iar colonelul Gheorghe Poenaru Bordea este primul erou din acest razboi, cazut la Fundata, in pasul Giuvala. Raman celebre bataliile de la Predeal sau Vama Buzaului, dar si masacrul de la Gara Bartolomeu, precum si faptul ca, in acele zile de sfarsit de vara 1916, Brasovul a avut pentru prima data administratie romaneasca (primar si prefect).
Pentru marcarea centenarului de la aceste evenimente care au marcat istoria omenirii, istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului de Istorie, a organizat doua expozitii – una in interiorul Casei Sfatului si alta langa aceasta, in Piata Sfatului – un modul de educatie civica unde elevii vor merge sa vada cimitirele din judet unde se odihnesc eroii cazuti in acest razboi , un simpozion la care, pe langa conferintele sustinute de personalitati vor fi prezentate si filme inspirate de Primul Razboi Mondial si un festival international la care vor participa peste 79 de reenactori care vor prezenta uniformele si tehnica militara a armatelor romana, austro-ungara si germana.
In acelasi timp, a fost pregatit un volum de documente istorice Brasov 1916 si o arhiva digitala documentara istorica, pentru ca oricine sa poata afla despre evenimentele vremii din documente ale acelor zile. Fondurile sunt asigurate de Consiliul Judetean, care a economisit 114.000 de lei de la deszapezire. Evenimentele nu sunt dedicate specialistilor, ci publicului larg, care va putea avea o mai buna cunoastere a importantei momentului istoric 1916 si o mai buna intelegere a impactului Primului Razboi Mondial asupra comunitatii brasovene.
Vifor Rotar