„N-am luat eu banii!”

„N-am luat eu banii!”

0 244

Directoara de operatiuni a Credit Europe Bank Brasov ramane in arest preventiv! Luni dimineata magistratii Curtii de Apel Brasov au respins recursul formulat de avocatul Otiliei Negrila impotriva deciziei Tribunalului Brasov care emisese vineri pe numele femeii mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile. In timp ce inculpata se declara nevinovata, numarul deponentilor care au reclamat la Protectia consumatorului devalizarea conturilor a ajuns la 46. Prejudiciul de la Credit Europe Bank Brasov depaseste in acest moment 2 milioane de euro.
Otilia Negrila este acuzata ca a efectuat operatiuni in conturile unor clienti, fara stiinta acestora, pentru a-si insusi banii din conturi si a emis in fals ordine de plata pentru a justifica lipsa sumelor. Desi Otilia Negrila si-a sustinut in continuare nevinovatia probele impotriva femeii i-au determinat pe judecatori sa respinga recursul.
Ultimele reclamatii au ridicat la 46 numarul plangerilor depuse la Protectia Consumatorului de catre clientii sucursalei Brasov a Credit Europe Bank. Daca valoarea prejudiciului era vineri era de 1,5 milioane de euro, cuauntumul sumelor devalizate depaseste acum 2 milioane de euro. Procurorii brsoveni refuza in continuare sa dea detalii despre ceilalti patru angajati ai bancii, audiati in dosarul conturilor golite de la Euro Credit Bank, banuiti ca sunt complicii directoarei Otilia Negrila. Tacerea procurorilor are, probabil, legatura, cu detaliile confidentiale ale anchetei, mai ales ca Otilia Negrila a sustinut ieri in fata instantei ca n-ar fi luat ea banii, iar sistemul de operare a creditelor n-ar fi permis oricum unui singur angajat sa transfere sume dintr-un cont intr-altul fara sa lase urme in evidentele bancii.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.