Nasul este suparat rau pe stelisti

Nasul este suparat rau pe stelisti

0 197

Mircea Sandu presedintele Federatie Romane de Fotbal (FRF), a sustinut intr-un comunicat de presa postat, joi, pe site-ul oficial al federatiei, ca membrii Comisiei de Disciplina a LPF si observatorii au tratat cu "o lejeritate nepermisa" manifestarile de rasism si xenofobie de la partida Steaua – Rapid.

El sustine ca observatorii meciurilor la care se produc manifestări cu caracter discriminatoriu trebuie sa intrerupa partida pentru 10 minute si apoi sa decida oprirea definitiva in cazul in care comportamentul rasist/xenofob al suporterilor se repeta. "Din pacate, nu acelasi lucru s-a intamplat in cazul oficialilor si comisiilor ligii care au tratat aceste incidente cu o lejeritate nepermisa, ignorand dispozitii regulamentare imperative, aplicabile in aceasta situatie. Astfel, in conformitate cu dispozitiile art.60.10 lit.a, b si c din Regulamentul de organizare a activitatii fotbalistice, oficialii jocurilor ar fi trebuit sa dispuna, in ordine: oprirea jocului, suspendarea jocului pentru 10 minute si, dupa caz (la a treia repetare a comportamentului rasist/xenofob), oprirea definitiva a jocului, fiind obligati sa consemneze aceste fapte in rapoartele lor. Apoi, ca urmare a sesizarii instantei disciplinare, ar fi trebuit aplicate sanctiunile prevazute de art.54 din Regulamentul disciplinar. Mai grav este faptul ca oficiali ai unor cluburi, unii extrem de vizibili in media, au facut declaratii si au avut comportari care aduc atingere grava regulamentelor FRF si legilor in vigoare", afirma Mircea Sandu pe site-ul FRF.

Oficialul FRF se arata ingrijorat de escaladarea rasismului si xenofobiei la meciurile din Liga I, si considera ca incidentele de la Steaua – Rapid si Dinamo – CFR Cluj au o "gravitate deosebita". "Federatia Romana de Fotbal este profund ingrijorata de escaladarea rasismului si xenofobiei in timpul meciurilor de fotbal. Manifestarile rasiste si xenofobe de la meciurile Dinamo – CFR Cluj si Steaua – Rapid, reflectate pe larg in mass-media, au avut o gravitate deosebita si au determinat reactia puternica a unor institutii si organizatii", se mentioneaza in comunicatul semnat de Mircea Sandu.

Cristinel Stavaru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.