Nasul – schimbaciul de pampersi oranj

Nasul – schimbaciul de pampersi oranj

0 136

Ca fiecare nas isi are nasul este o zicere din popor ilustrata cum nu se poate mai bine de ceea ce se petrece la televizor. Nu oriunde pe ecrane ci chiar in studiourile care emit programele pe care le urmarim cu totii, cu interes, blazare, incantare sau dezgust. Cum nu avem acces la sedintele de Guvern, in „bucataria interna a Executivului”, cum zice premierul Emil Boc, trebuie sa ne multumim cu informarile primului ministru despre ceea ce se petrece in spatele usilor de la Palatul Victoria. Sau cu informatiile pe surse, care mai scapa pe gaura cheii, deformate de pozitia incomoda a celui care le receptioneaza si de campul de vizibilitate si auditie limitat.
Asa ca trebuie sa-l credem pe cuvant pe Boc atunci cand ne spune ca ministrii Vladescu si Seitan, perceptorul care face filozofie fiscala cu pensiile si hotul de alocatii de la gura copiilor, au fost aspru mustruluiti in sedinte de Guvern pentru faptele fiscale pe care se pregateau sa le savarseasca. Si-au gasit, va sa zica, nasul, in persoana lui Emil, care le-a scos din cap blestematiile impozabile la care cugetau.
Dupa ce i–a pus la colt pentru ca au indraznit sa asupreasca populatia fara acordul Guvernului in general si al sau in special, Emil Boc merge si el intr-un colt. De studio, mai precis, la televiziunea de pe Calea Victoriei, unde Nas este Radu Moraru. Un moderator atat de vandut incat nici macar nu se mai sinchiseste sa salveze aparentele deontologice si se ratoieste la colegii de breasla care au indraznit sa-l judece pe mentorul sau ideologic si echipa lui portocalie. Ma uit la Radu Moraru si ma minunez din doua in doua seri cat de jos poate sa coboare nivelul gazetariei TV pe care il practica, de sluga mediatica in slujba guvernantilor. S-au dus dracului aluziile, argumentele inchegate, discursurile dibace prin care jurnalistii versati isi mascheaza temele atunci cand sunt nevoiti sa faca jocul comanditarilor politici. Nasul de la B1TV e in stare sa tasneasca de pe scaun si sa-si ameninte colegii din alte studiouri si de la ziare ca vor avea de-a face cu el daca se mai leaga de Emil Boc.
Penibilul – si grotescul – situatiei este intregit de ipostaza premierului, care sta stingher la colt si rasufla usurat ca a parat tot si acum are cine sa se ocupe de baietii rai si nerecunoscatori care il critica toata ziua. Nu poti sa faci ziua pe nasul ministrilor care se pripesc cu impozitarea comandata din Guvern si sa vii seara in studio la B1 sa te lasi nasit de Moraru, care-si ia din ce in ce mai in serios rolul de schimbator de pampersi portocalii

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.