Nerecunostinta specifica maghiara – Ungaria ar trebui să omagieze… Armata Română pentru că a scăpat-o de bolșevici acum 97 de ani. Dar nu va spune nimic…
Nu trebuie lasat uitarii un eveniment de mare rezonanta europeana in lupta comunismului. Imediat după Primul Război Mondial, tentaculele otrăvite ale bolșevismului revoluționar au înhățat Ungaria, promițând îngroparea ei în întunericul comunist încă de atunci. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat este meritul Armatei Române care a cucerit Budapesta în anul 1919, alungându-i pe bolșevici de la conducerea țării. După ce a instaurat ordinea, armata română a girat formarea unei conduceri democratice după care s-a retras.
Un astfel de eveniment istoric, care a salvat poporul ungar de 25 de ani de comunism feroce, ar trebui să fie omagiat de statul maghiar, un prilej de a-și manifesta recunoștiința și, eventual, de a-și cere scuze pentru toate mizeriile pe care ungurii, timp de secole, le-au făcut românilor.
Din păcate, eu nu am auzit în ultimii 26 de ani ca ungurii, de la nivel oficial, să aducă un omagiu armatei române ELIBERATOARE!
Poate că au rămas traumatizați de faptul că, în acele zile de stupoare pentru ei, OPINCA unui țăran român a fost atârnată, simbolic, în vârful Clădirii Parlamentului de la Budapesta…
O poveste memorabilă pe care vreau să v-o reamintesc.
Citiți-o aici: Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta în1919. Povestea fabuloasă și emoționantă a isprăvii sergentului Iordan, povestită de generalul Marcel Olteanu, comandantul său…
Povestea cuceririi Budapestei pe Wikipedia:
La 21 martie 1919, puterea în Ungaria a fost preluată de comuniștii conduși de Béla Kun. Forțele comuniste maghiare au atacat atât noul stat Cehoslovacia, cât și trupele române din Transilvania, în speranța de a ocupa Transilvania. La 11 decembrie 1918 s-a creat Comandamentul trupelor din Transilvania, comandant de corp fiind numit generalul Traian Moșoiu, iar ulterior generalul Gheorghe Mărdărescu.
La 4 august 1919 armata română a intrat în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, alți generali ai armatei fiind Demetrescu, Holban, Traian Moșoiu și locotenent-colonelul Ion Antonescu. A fost cucerită capitala, Budapesta, Béla Kun a demisionat și regimul comunist a fost înlăturat. La 14 noiembrie 1919, armata română a părăsit Budapesta, care a rămas sub conducerea armatei naționale ungare. La 16 noiembrie 1919, Horthy a intrat în Budapesta și și-a stabilit centrul comandamentului la hotelul Gellért.
La 25 februarie 1920, armata română a părăsit teritoriul Ungariei la cererea Antantei.