Nicolae Ceauşescu nu a ştiut să se retragă şi a greşit fundamental…
Filip Teodorescu:
„În ziua de 22 decembrie 1989, era un avion militar american care venise să-l salveze pe Ceauşescu”
Sunt unele chestiuni pe care nu le voi discuta niciodată.
Mă voi duce cu ele în mormânt.
Dar sunt altele pe care le pot atinge tangenţial.
Fostul şef al contraspionajului românesc până în decembrie 1989, colonelul Filip Teodorescu, face dezvăluiri legate de epoca în care a activat la vârful unuia dintre cele mai temute servicii de informaţii ale lumii: Securitatea Română.
La Revoluţie, colonelul Teodorescu a fost trimis la Timişoara şi arestat imediat după fuga dictatorului.
A fost achitat în 1990.
S-a întors în conducerea SRI, apoi a demisionat: Despre ce am făcut la Timişoara nu vreau să vorbesc.
Evenimentul Zilei:
Se spune că serviciul secret francez s-a implicat în manifestările din decembrie 1989, cu ofiţeri activi, specializaţi în diversiune.
Filip Teodorescu:
Ce pot eu să spun, chiar dacă nu are să vă mulţumească, este că implicarea serviciului de spionaj francez în treburile din România a fost efectivă.
Ei nu s-au implicat doar în decembrie.
Ei au fost prezenţi întotdeauna, ca şi azi.
Francezii au acţionat şi în decembrie 1989, în special în Bucureşti.
Au fost prezenţi şi fizic. Doi ofiţeri din cadrul ambasadei de la Bucureşti s-au implicat în incitarea celor din Piaţa Universităţii şi, din întâmplare, au fost reţinuţi.
Aveau statut diplomatic.
Până s-au lămurit, i-au dus la Miliţia Capitalei, unde au început să vocifereze că sunt diplomaţi şi au imunitate.
A fost anunţată direcţia de contraspionaj.
Au mers doi colegi de-ai noştri, care ştiau şi franceză, şi i-au întrebat ce fac acolo.
Au fost văzuţi şi filmaţi cum îi îndemnau pe ceilalţi.
Nu ne-am supărat pe ei.
Unul a şi recunoscut: Da, ne-au trimis, am primit ordin şi asta am făcut.
Celălalt a încercat să mai tragă de timp, să-şi menţină, chipurile, neamestecul, dar până la urma a recunoscut. I-au retras ai lor.
– Preşedintele de atunci al Franţei, Mitterand, a fost ostil la adresa României.Care a fost explicaţia?
– François Mitterand a fost vehement la adresa României.
A făcut o declaraţie dură şi multă lume nu şi-a explicat de ce.
El a avut o relaţie bună cu Nicolae Ceauşescu.
Când a avut alegerile, Ceauşescu i-a trimis o sumă importantă de bani, ca să o folosească în campania electorală a lui.
Suma aia de bani a fost “caterisită” de alţii şi nu a mai ajuns la el.
Mitterand a fost supărat că Ceauşescu i-a promis şi că nu i-a mai trimis.
Relaţia lui a fost exact împotriva României.
Mitterand a fost supus unei diversiuni de propriul lui serviciu de informaţii, care l-a dezinformat.
Nu l-au informat şi reacţia a fost cea cunoscută. A fost o chestiune strict personală.
Prezenţa ministrului francez la Bucureşti, imediat după 22 decembrie 1989, este legată tot de această chestiune.
– Este adevărat că americanii au vrut să îl salveze pe Ceauşescu?
– În ziua de 22 decembrie 1989, era un avion militar american care venise să recupereze familia Ceauşescu, pe fosta soţie a lui Valentin şi pe fata lui Pacepa, Daniela.
Pe soţii Ceauşescu nu au putut să îi recupereze.
Când a plecat Ceauşescu cu elicopterul (de pe sediul CC – n.r.), primul zbor a fost spre Otopeni.
Generalul Rus, şeful artileriei antiaeriene, care era şi el în conspiraţie, i-a zis pilotului: “Nu ateriza, că trag”.
Apoi, după ani, Maluţan (n.r. – pilotul personal al lui Ceauşescu) a căzut cu totul întâmplător cu un zbor utilitar.
– Ce interes aveau americanii?
– Ruşii au vrut să îl termine pe Ceauşescu.
Exponentul ruşilor era Silviu Brucan.
Americanii s-au gândit că îl mai pot folosi la ceva şi să arate că nu sunt barbari. Acesta a fost mobilul lor.
– Apropo de Pacepa, istoricul american Larry Watts, care a scris o carte, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, spunea că generalul ar fi fost agent rus.
Ce ştiau contrainformaţiile româneşti la momentul fugii acestuia?
– Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor.
Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară.
Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice.
În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune – neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa – că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.
Pacepa mi-a fost şef. Eu am avut inspiraţia să mă întorc în ţară, dintr-o misiune îndelungată în afară, cu o săptămână înainte de trădarea lui. Am stat trei luni pe tuşă. M-au verificat colegii dacă sunt sau nu de-al lui Pacepa. S-au convins că nu sunt şi mi-am reluat activitatea. Am fost şi promovat ca director, pe un spaţiu important pentru serviciul de spionaj.
– Şi, totuşi, Pacepa a fost omul ruşilor sau al americanilor?
– Când mi-am reluat activitatea, am început să cercetez mai mult. L-am ştiut pe omul ăsta şi a adus prejudicii catastrofale României din punct de vedere economic.
Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi.
Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală. Nu aveam relaţii diplomatice, ci doar o agenţie economică, iar Pacepa era şeful agenţiei. Acolo a fost recrutat. A fost ajutat să promoveze.
Îi dădeau informaţii, iar la Bucureşti s-a spus: uite ce băiat deştept este acesta.
A fost promovat tot mai sus, până a ajuns director adjunct al Securităţii şi consilier personal al preşedintelui României.
Care ofiţer de informaţii nu şi-a dorit să aibă o asemenea sursă?
– După ce a fost reabilitat de Justiţie, Pacepa nu a mai revenit în ţară.
Ce informaţii preţioase a putut furniza încât americanii să îl protejeze şi acum?
– A vândut tot ce a fost în România.
Din cauza trădării lui, în relaţiile economice internaţionale s-a produs o prăbuşire.
Relaţii economice pe chestiunile de anvergură.
– L-aţi numit pe Pacepa trădător. De ce aţi zis asta?
– Dacă şi-a trădat ţara, ce este? Trădarea este trădare.
Când dai informaţii împotriva ţării tale, asta este trădare.
În 2009, TVR a difuzat un reportaj despre viaţa actuală a generalului Pacepa… Este un fals. Cea care a realizat documentarul a stat într-o altă cameră şi i s-a prezentat o altă persoană.
– Vreţi să ziceţi că Pacepa e mort?
– După părerea mea, da.
– Dacă Securitatea era atât de puternică, cum de nu a putut să îl avertizeze pe Ceauşescu despre ce avea să se întâmple?
– Am încercat să îl avertizăm pe Ceauşescu, dar el nu a luat în seamă informaţiile.
Şi atunci m-am ocupat de o chestiune.
La ultimul Congres, am băgat o informaţie la una dintre delegaţiile străine, să îi transmit-tă lui Ceauşescu, să îi spună că e jale.
I-au spus, dar Ceauşescu s-a făcut roşu şi s-a ridicat în picioare şi a ieşit.
Cei din delegaţie au plecat din Bucureşti cu primul avion.
– Când aţi fost siguri că pică Ceauşescu?
– Încă din vară ştiam că va pica Ceauşescu.
Erau informaţii care se adunau şi care ne arătau că acesta va fi finalul.
Nicolae Ceauşescu nu a ştiut să se retragă şi a greşit fundamental.