Nistorescu are dreptate! „Nu am întîlnit nici un liberal care să nu se viseze șef”!
Nu am întîlnit nici un liberal care să nu se viseze șef. Ministru, președinte, director, orice ca să decidă și să facă bani. Liberalii de azi fac politică (de fapt, o mimează) pentru a face bani, deși, la origini, înaintașii lor erau oameni înstăriți care își puneau la bătaie puterea financiară în slujba comunității. Acum este pe dos. Dar rău de tot!
Liberalii și-au ales președintele pe criterii de bunăstare. Așa au ajuns la conducerea lor oameni înstăriți și cu orientări de business. De la Viorel Cataramă, la Călin Popescu Tăricenau sau Valeriu Stoica, la Dinu Patriciu. Liberalii au dat funcții importante în partid unor oameni nehaliți economic, dar și sforari de mahala, tip Cristian Boureanu sau Rareș Bogdan.
Cînd n-au avut om care să preia conducerea, liberalii au importat președinți. Așa a fost cazul cu aducerea lui Theodor Stolojan sau Klaus Iohannis (adus după demisia lui Crin Antonescu), liberali de lemn, frecați pînă la electrizare cu lîna amăgirilor și instalați în fruntea partidului pentru a nu pierde un tren sau pentru a nu se scufunda.
Importarea lui Theodor Stolojan s-a dovedit a fi tot o soluție salvatoare, chit că ea acoborît IQ-ul deciziilor liberale pînă la un nivel suficient doar pentru diplomă de liceu. Același lucru s-a întîmplat și în cazul lui Klaus Iohannis. Morga lui de tip saxon a acoperit perfect o goliciune ideatică și o comoditate de primar desemnat mai mult după față. Percepția, susținerea externă și tărăboiul liberal au ”încălțat” Romania cu un președinte ”legendar” pentru disprețul și nepăsările sale.
Din aceeași strategie a importului salvator au făcut parte și fuziunea cu Partidul Democrat Liberal (dominant acum în PNL ) și aducerea în fruntea guvernului a bolborositului speculant pe monedă Florin Vasilică Cîțu.
Toate compromisurile liberale din cele trei decenii de baleiaj politic se regăsesc acum în marca și trăsăturile partidului. Ţi se face greață și ți se umflă ochii, cînd vezi ce fel de oameni sunt personalități liberale. Orice iepuraș de provincie, orice maimuță de discotecă care vrea să intre în politică și să facă bani sau să se fixeze în patul unui politician chinuie gramatica pe Facebook şi se pune în serviciile lor.
Înghesuiala mai mare este la liberali pentru că ei sunt mai cu ștaif, vorbesc engleza, sug din trabuc și se poartă cu morgă de atoateștiutori ai secretelor lumii. Am întîlnit pe lîngă București și o caricatură de primar mic și chel, cu cap pătrat și cu un trabuc de un cot băgat pînă în gît și cu picioarele în sandale jupuite, ridicate pe birou, vorbind gîfîit despre voturi și autorizații de construcție. El reprezintă pentru mine imaginea caricaturală a noului liberal și a celor care alcătuiesc generația ”rezilienței”.
Acum doi-trei ani fluturau planuri cu ”Reconstrucția Romaniei”. Acum cîntă elogiul rezilienței, deși nu au habar nici de reconstrucția morală și nici de cea instituțională, necum de reziliență.
Ce contează! Indivizi de felul acesta alcătuiesc cetele de liberali. Ei dau tonul, ei decid proiectele, ei strigă în Piața Victoiei ”moarte PSD!” și tot ei se apleacă milog în fața diriguitorilor externi, fiind gata să stea și capră numai să rămînă la putere. Asta a dus la o scădere dramatică a materialului biologic, a calităților profesionale și morale ale celor care bat la porțile PNL, inclusiv în cazul celor care se oferă să lipească afișe pentru dînșii.
Nici un ideal nu mai intră în calcul. Toate acestea au spulberat mitul PNL și l-au umplut de praf. Nici un proiect pentru țară nu mai încinge spiritele. Nimic național nu-l mai definește. O ciorbă și un ghiveci de interese din care a rezultat această țară pesedisto-liberală greu de înțeles și de repus pe linie.
Înainte, regii României nu trăgeau sforile pentru alegerea unui șef al liberalilor. Nici nu-și băgau nasul în desemnarea miniștrilor sau a primarilor. Acum, președintele României a devenit primul mahăr politic al partidului. Bazîndu-se pe oamenii din serviciile secrete, el controlează pîrgiile de putere. Generali, procurori, judecători agățați, ziariști cumpărați, televiziuni finanțate, toți și toate formează o horă în care președintele joacă rolul masculului alfa și al vătafului.
Președintele desemnează fetele care merg în campanie, fetele care candidează pe listele partidului, doamnele care trebuie să devină miniștri sau secretari de stat. Desemnarea unor doamne și domnișoare are valoare politică cu efecte psihologice pentru cel care se joacă de-a conducătorul. Din aceste relații complexe, speciale, potențate de subconștient se nasc propuneri, promovări,instituții, copii, politici publice și avansări în grad.
Cum a ajuns Florin Vasile Cîțu în PNL și, mai apoi, pe nepusă masă, premier și candidat la postul de președinte al PNL?
Pare mai degrabă o poveste horror decît o decantare politică menită să ducă țara pe un drum al progresului.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: cotidianul.ro
