“NO, GATA! NO, HAI!”
A existat o scurtă perioadă a istoriei în care românii au fost mai apropiați de maghiarii din Ungaria. Se întâmpla în urmă cu 171 de ani, la începutul Revoluției pașoptiste, care a cuprins și Imperiul Austriac și Regatul Ungariei. La 15 martie 1848, revoluția a răbufnit în Pesta și Buda, urmată de răscoale și confruntări cu autoritățile imperiale. Revoluționarii maghiari, de fapt liderii lor, au formulat programatic 12 revendicări, arătând ,,ceea
ce vrea națiunea maghiară”.
În rândul acestora se făcea vorbire democratica despre: egalitate civilă și religioasă în fața legii,dar si plată universală și echitabilă a impozitelor,
desființarea iobăgiei, curți cu juri bazate pe reprezentativitate juridică egală. Acestea au stârnit ecou în Transilvania și au fost îmbrățișate cu simpatie de intelectualii români.
“George Bariț va declara că ziua de 15 martie a fost cea mai fericită din viața lui, iar Avram Iancu saluta discursurile emoționante, anunțând: «Frați maghiari! În aceste două patrii – surori, de existență și viitor in monarhie – maghiarul nu poate vorbi fără români, și nici românul fără maghiari». Dar peste numai zece zile, la 25 martie, românii ardeleni s-au îndepărtat de revoluția ungară și au pus bazele unei revoluții paralele, românești”. De ce, oare?!
Pentru că revoluționarul maghiar Kossuth Lajos, pornind de la ideea iredetista unei supremații maghiare, nu a vrut să accepte drepturi și românilor! De altfel, Kossuth,un sovin notoriu, a declarat: “În Ungaria nouă poate exista numai o singură națiune politică – cea maghiară. Popoarele nemaghiare sunt naționalități care se pot bucura de toată egalitatea în fața legii și un anumit grad de autonomie în religie și învățământ, dar nu vor putea deveni niciodată națiune politică, întrucât aceasta ar putea să destrame integritatea teritorială a Ungariei”. Fără să fie consultați, românii s-au trezit că revoluționarii maghiari au hotărât unirea Transilvaniei cu Ungaria, iar comisarii maghiari au plecat în diferite localități cu ordinul să ne extermine,liderii,sa elimine persoanele capabile și instruite.
În programul revoluției pașoptiste a maghiarilor a fost introdus nefastul punct 12 al Proclamației, care prevedea Unirea cu forta a Regatului Ungar, cu Principatul Transilvania. În acest context, Dieta de la Cluj a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt care i-a nemulțumit deopotrivă pe români și pe sași, dar și o parte a maghiarilor.
Însuși poetul sovin Sándor Petõfi exprima rezerve fata de hotărârea
unirii cu fortza a Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia s-au aflat, din 300 reprezentanți, numai 3 români și 24 de sași. După această decizie, a început în Transilvania o prigoana antiromânească, iar cine protesta împotriva “unirii”, era arestat, bătut și chiar spânzurat. Adevărate masacre pentru vina de a fi român și a nu fi de acord.
Liderii românilor din Transilvania nu au împărtășit ideea creării unui stat național maghiar de acest tip, unde românii ardeleni, majoritari în Ardeal, ar fi urmat să rămână mai departe fără drepturi politice egale cu ale maghiarilor,net minoritari în Transilvania.
In replicâ, au convocat o adunare proprie a românilor transilvăneni, care a avut loc pe câmpia de la Blaj, la 15 mai 1848. Concomitent, se formează în Munții Apuseni o armată de voluntari români, condusă de avocatul Avram Iancu. Aceștia reușesc două victorii importante împotriva armatelor revoluționare maghiare, în aparare la Abrud și Mărișel. Pe lângă români, se ridicaseră la luptă în Croația și croații, fiindcă nici ei nu doreau să facă parte din statul național ungar, preconizat de revoluționarii maghiari ai lui Kossuth.
Nicolae Bălcescu s-a dus chiar la Budapesta pentru a încerca aplanarea conflictului revoluționar româno-maghiar, dar Kossuth și membrii nobilimii maghiare au refuzat să acorde drepturi egale românilor transilvăneni.
În acest context, după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848, condusă de Kossuth Lajos, o parte dintre revoluționarii maghiari și secui au încercat să se reorganizeze sub conducerea lui József Makk, în 1851.
Populația însă a răspuns foarte slab la chemarea grupării sale pentru înarmare și răsculare. Conspiratorii au fost prinși de autoritățile austriece, care i-au executat mai apoi pe trei secui la Târgu-Mureș, în 10 martie 1854, alți doi au fost executați la Sfântu Gheorghe, ceilalți conspiratori fiind condamnați la pedepse între 5 și 18 ani de închisoare.
Este bizar să constatăm cum respectivele evenimente, pentru care românii nu poartă nicio vină, au devenit în prezent pretext pentru mișcări consecvente cu caracter neorevizionist la Târgu-Mureș, instigatoare pentru enclavizare teritorială pe criterii etnice și subminatoare la adresa statului român.
Cu atât mai mult, este foarte gravă implicarea fățișă a Guvernului Ungariei de azi în susținerea acestor manifestări segregaționiste, precum și declarațiile instigatoare ale oficialilor ungari, care încurajează și susțin în mod oficial, cu un tupeu inadmisibil, realizarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a așa-zisului “Ținut Secuiesc”, amestecându-se provocator în chestiuni care țin exclusiv de problemele interne ale României.
Ultimul recensământ al populației indică puțin peste 500 dintre cetățenii români care s-au declarat etnici secui, prin urmare, despre ce ținut secuiesc vorbim?! Dar peste toate, constatăm o paralizie generală a Guvernului României, a Președinției, în raport cu aceste atacuri fățișe extrem de periculoase la adresa României. .
Așadar, vineri, în 15 martie, maghiarii și UDMR au aniversat doar Revoluția lor din 1848-1849.
Să nu uităm, însă, că Dieta de la Cluj a proclamat atunci că există o singură națiune, cea maghiară, și au declarat unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să țină cont de românii (net majoritari in Ardeal) și sași.
Autor: MARIUS PAȘCAN
