Nordul Bucovinei n-a coborât de pe cruce (2)
Cu un peșcheș semnificativ, generalul-comite Romanzow s-a alăturat complotului diplomatic austriac, fiindcă, susține Kaunitz, „noi i-am făcut acestuia un prezent de 5.000 galbeni și o tabatieră de aur împodobită cu briliante și după aceea am primit dovezi eclatante despre bunele intențiuni ale domnului general” (idem., p. 56).
Patru ani au durat negocierile dintre Viena, Constantinopol și St. Petersburg și când balanța a înclinat înspre Austria, baronul Barco, comandantul trupelor din Galiția a ocupat Bucovina. „Viena a făcut o achiziție prețioasă pentru dânsa și mai mult și mai puțin supărătoare pentru Rusia. Nici o picătură de sânge nu a curs pentru câștigarea acestei provincii; iară sumele cheltuite spre a se pregăti negoțierele și ocupațiunea sunt atât de neînsemnate…” (Mihai Eminescu…, op. cit., p.61).
Să privim acum, paiața de voivod, vorba profetului, conturat cu acrivia sa de mare și rafinat artist. „Urât de țară, combătut în taină de mai toți boierii pământeni, năpăstuit de creditorii săi fideli, pus față cu iubirea de argint și cu disprețul miniștrilor turcești, în luptă necurmată cu fanarioții potrivnici din țară și din Constantinopol, un asemenea voivod e aruncat mereu la dreapta și la stânga, doarme pe spini, umblă pe jeratic și totdeauna își poartă viața în dinți… Țara, în fruntea căreia poate să stea un asemenea om strimtorat, nu e decât o adunătură de oameni, ce locuiesc numai ca din întâmplare împreună, și de la o asemenea țară avea Austria să-și ieie trei ținuturi frumoase și binecuvântate: districtele Cernăuților, Sucevei și Câmpulungului” (idem., p. 66).
Grigore Ghica a privit anexarea Bucovinei ca pe o afacere de care putea să profite. În scrisoarea răspuns către baronul șacal, Thugut, își demască aportul la trădare: „Domnul meu! Nu pot primi decât cu plăcere știrea despre amicalele puneri la cale între cele două imperii relativ la granițele din partea acestui principat; sperez că nu vă este necunoscută mulțumirea despre care am dat dovadă cu această ocaziune și, deși nu e vorba decât de o perdere destul de însemnată pentru Moldova, vă pot asigura, domnul meu, că am făcut tot ce atârna de mine, contribuind în felul meu la împlinirea acestei lucrări…, spre a putea dovedi cât de mult țin la interesele M.L.I și R. fiind pe deplin încredințat că mărinimozitatea lor va face, prin efectele ei generoase, și prin eficace semne de bunăvoință, ca nici țara, nici eu să nu simțim paguba acestei perderi” (idem., p. 75).
„Satrapii politici care, au supt și sfâșiat Nația!”
Parcă este copia fidelă a „împlinirii lucrării”, unde satrapii politici care, au supt și sfâșiat Nația, nu simt paguba pierderilor…, prin cedarea încă o dată de bună voie a Bucovinei de Nord, de către Carol al II-lea, în Iunie 1940, ori a Insulei Șerpilor din vremea rectorului-șef de Cotroceni al Convenției democrațiunii sau triunghiul Starâi-Stambul, Chilia și Bâstroe, sub licuriciul Ecuson al falangei neoliberale de azi. Vorba maestrului Ion Cristoiu: „sunteți de-acord!”
Întotdeauna când una dintre Țările valahe nu a avut Voievodul ei de geniu, de cremene, de foc, de jertfă și de biruință, boierii s-au prefăcut doar…, însă și-au sporit averile și urzelile trădătoare, iar poporul a rămas neputincios ca în cazul de față, simțind totuși că nu e vorba doar de schimbarea stăpânului, ci de ruperea unei părți din trupul țării, deci și din trupul lor, pentru care au lăcrimat des și cu mult sânge. „Împăratul Iosif II îi numește o populațiune pribeagă și nestatornică; și, în adevăr, ei sunt pribegi și nestatornici: e însă o bucată de pământ pe care se mișcă; sunt margini peste cari nu trec; sunt puncte de la cari nu se depărtează; ei se resfiră pe o anumită bucată de pământ, se răresc, dar rămân în atingere unii cu alții. Moldoveanul, munteanul ori olteanul trec în Ardeal și se așează în câmpie, trec în Banatul Timișorii și în Țara Ungurească; oriunde ar trece însă, ei nu se așează decât între români ori în satul așezat numaidecât lângă cel din urmă sat românesc” (Mihai Eminescu, op.cit., p. 67-68).
După ce Bucovina a fost smulsă de caracatița hasburgică „raportul numeric între Români și ruteni în Bucovina, ni se prezenta ca: 87 811 la 21 114.” (I.Nistor…, p, 83). De la 1800 la 1813, populația Bucovinei atinge cifra de la 190 307, la 215 575, iar raportul numeric dintre Români și ruteni n-a suferit modificări însemnate. („Studien-Hof-Comission” către Împăratul din 19 Noemvrie 1813, original, în arhivele Min. Cultelor și al Instrucțiunii din Viena, sign. 251/ 40, ex. 1814, fasc.18 A. Galiția)
În Arhiva Acad. Române din București se află 98 de acte de natură politică și administrativă referitoare la starea Bucovinei între 1778-1849, cuprinzând porunci, patente imperiale, circulare ale guvernului Galiției. Textul tuturor acestor acte este redactat în limbile germană și română, ruteana nefiind socotită ca limbă a Galiției (Biblioteca Acad. Române, Creșterea Colecțiunilor, 1911, anul XIX, p. 323-329).
În Izvodul funcționarilor Bucovinei, emis de Budinszky la 1783, aflăm, că din 8, 7 erau vlahi și unul polon. (I.Budinszky,Beschreibung der Buccowiner Districts, ed. Polek, . 36) „Aceasta, subliniază marele istoric Ion Nistor, dovedește că rutenii până la 1848 n-aveau nici un rol politic în țară, fiindcă numărul lor era prea neînsemnat și fiindcă erau socotiți ca pribegi, sosiți numai de curând în Bucovina.”(I. Nistor, op. cit., p.140).
Până la 1848, polonii au contribuit la păstrarea caracterului românesc în Bucovina, apoi, conviețuirea valahi-ruteni, devine un conflict ce se adâncește, prin rutenizarea bucovinenilor, când raportul dintre băștinași și cei pripășiți în 1848 era de 209 293, Români, cu 183 de sate curat moldave, 35 mixte și 108 907 ruteni, cu 87 de sate.
După 1871, situația din Bucovina se înclină dramatic împotriva populației române majoritare. „Nemții și ovreii cari se folosesc de limba germană dobândiră un rol precumpănitor în politica țerii. Pentru a stoarce puterea politică din mîinile Românilor, ei se întovărărșiră și cu rutenii, punându-le în vedere concesiuni din vechea moștenire a Românilor în administrație, școală și biserică. (I. Nistor, op. cit., p. 153)
După 1880, recensământul popuației în Bucovina s-a făcut pe temeiul limbii vorbite, nu pe cel al principiului de naționalitate, declanșând oficial procesul de rutenizare a moldovenilor, astfel că la 1910, când Bucovina deja fusese rutenizată, avea numai 43 de sate curat române, 232 sate mixte și 60 de sate rutene. Un fenomen surprinzător s-a produs cu seminția „aleasă. La ocupare (1779) s-au numărat în Bucovina 526 familii cu 2 630 suflete evreești. Numărarea de la 1910 arată în Bucovina 102 919 evrei. În mod așa de extraordinar a sporit numărul evreilor?!” (ibid., op. cit., p. 178).
Sub hasburgi, Bucovina a rămas o provincie valahă.
Populația a sporit, s-a dezvoltat, s-au construit șosele, poduri, gări, s-au înființat școli, s-a organizat biserica, s-a ridicat palatul chiriarhal, „se așează colonii de negustori armeni, se izgonesc arendașii ovrei din țară, se fac pregătiri din 1785, pentru împropietărirea țăranilor și peste puțin mănăstirile, călugării și călugărițele se reduc și averile mănăstirești se iau din mâinile lor, se masează însă un fond religionar al creștinilor ortodocși din Bucovina… Niciodată nu s-au luat însă măsuri directe contra românilor, ci din contră, totdeauna li s-a dat putința de a se lupta cu adversarii lor. Deși viața publică avea un caracter străin, în biserică și în școală, în familie și în societăți de cultură, românii puteau dezvolta individualitatea lor națională cu atât mai sigur, cu cât regimul austriac niciodată nu a luat măsuri spre a face să înceteze contactul între dânșii și frații lor din România și din Ardeal” (Mihai Eminescu, op. cit., p. 79).
Revoluția bolșevică declanșată în Rusia țaristă, la 1917, condusă de marele proletar Lenin, finanțat economic de puterea politică germană și hasburgică a avut urmări surprinzătoare: biruința comunismului, distrugerea țarismului, distrugerea imperiilor austro-ungar și german, desprinderea principatelor române din caracatița hasburgică, care alături de eroismul și martiriul Oștirii Române în frunte cu bravii ei Comandanți au săvârșit Întregirea României Mari, dar tot bolșevicii ne-au smuls provinciile românești.
Asociația Românilor Bucovineni și Transilvăneni, Elita care a strigat prin Glasul Bucovinei, dârzenia, jertfa Oștirii bucovinene, au urzit Adunarea Constituantă care, a pregătit Congresul General al Bucovinei, desfășurat între 15/ 28 Nov.1918, adoptând o moțiune în unanimitate,și a decis, „unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei cu România, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României” (Ioan I.Nistor, Unirea Bucovinei. 20 noiembrie 1918, București, 1928, p. 61)
Unirea română n-a rămas pe vecie, grație incapacității coruptului și imoralului monarh Carol al II-lea, care a permis cu ușurință, fără glasul țării, smulgerea Bucovinei de Nord. Urmarea cedărilor repetate de către conducătorii străini de țară, de neam și de Dumnezeu a făcut ca nordul Bucovinei să nu coboare de pe cruce. Austria a fost Ana și Caiafa, care a condamnat Bucovina la răstignire. Jertfa Oștirii române și a bravilor ei Comandanți au readus-o la Sânul Mamei. U.R.S.S.-ul cu sprijinul regelui Carol al II-lea a smuls-o iar, de la Sânul matern, în 1940, îmbrăcând-o în purpură spre profanare și răstignire. Mareșalul Antonescu și brava sa Armată, au redat-o pentru o clipă Mamei, dar netrebnicul și trădătorul rege Mihai I, a pălmuit-o, a scuipat-o, a purtat-o cu lemnul crucii spre batjocură, i-a pus cunună de spini pe cap, i-a dat să bea oțet și fiere, pentru ca Ucraina să o țintească în piroane pe Cruce…
Paradoxal, Dictatorul român, dar patriot, Nicolae Ceaușescu, „a condamnat la Congresul al XIV-lea al P.c. din R., Pactul Molotov-Ribbentrop, cerând lichidarea consecințelor acestui pact, ceea ce însemna revendicarea, teritoriilor răpite de URSS în 1940.” (Florin Constantiniu, România între 1944 și 1989, în O Istorie a Românilor, Fundația Culturală Română, Centru Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 1998).
După,1989, uzurpatorii lui Nicolae Ceaușescu și ai Țării, au „plătit” martori mincinoși, să declare că Trupul Bucovinei de Nord a fost furat de Apostoli de pe Cruce… Răpită de austrieci, furată de ruteni, sfâșiată de ucraineni, aruncată disperării de neociocoii din România de azi, nordul Bucovinei rămâne în continuare răstignit.
Cruzimea și crimele de astăzi comise de rutenii-ucraineni asmuțiți de liderul-actoraș, „războinic” ce, își joacă rolul vieții, dar care a distrus propria țară, iar pe deasupra a declanșat asasinarea istorică a valahilor bucovineni prin interzicerea limbii materne-româna, prin distrugerea tradiției, culturii, școlilor, Bisericii ortodoxe, prin atentatul continuu comis asupra Clerului bucovinean și asupra creștinilor ortodocși români, și aceasta, după ce, Valahii ortodocși din România, i-au primit pe ruteni în casele lor, în familiile lor, în bisericile lor, în școlile lor, în locurile lor de muncă…, și aceasta, după ce, statul neociocoiesc, ocult a luat pâinea de la gura săracilor din România și le-a oferit-o rutenilor alături de multe bunătăți și favoruri.
Bucovina cea martiră
„La Putna, în sălașul sfânt, trozni o piatră de mormânt/ Și un bătrân cu capul nins zbucni în hohote de plâns…/ O rază de Lumină Lină…Și doar un bocet în surdină…/ Poate greșise, în neștire, alegând loc de Monastire?…// Sfârtecată…Maltratată…Tot mai mult înstrăinată…/ Ștefan tace și se miră…Bucovina cea martiră!/ Pe buza sfântului mormânt, cu barba până la pământ/ Un moș de cinci sute de ani stă sprijinit în pumn, avan…/ Un dangăt tulbură Altare… E Buga! Clopotul cel Mare…/ Un semn divin în tihna serii? Au poate-i ceasul Învierii?…// Părăsită…Umilită…Fără vină-nvinuită…/ Ștefan tace și se miră…Bucovina cea martiră!// Călugării de prin chilii sporesc afară, zurbagii…/ Sihastru-și părăsește schitul și-n frunte cu Arhimandritul/ Aleargă buimăciți pe scări, cuprinși de negre întrebări…/ Dar ușa…Ușa e zidită! Pe dinăuntru zăvorâtă…// Ocupată…Deportată…Acum ucrainizată…/ Ștefan tace și se miră…Bucovina cea martiră!// Trezit din somnu-i chinuit, cu fân în plete, uluit-/ Din turnul de la poarta veche, Poetul nostru nepereche/ Țâșni spre gangul înclinat, vociferând, înfuriat…/ Vai, Doamne, cum să ogoiescu și sufletul lui Eminescu?…// Ponegrită…înjosită…De niște satrapi ciuntită…/ Ștefan tace și se miră… Bucovina cea martiră!” (Mihai Prepeliță, Bucovina cea Martiră, partea I, Ed. Printech, 2006)
Suferință și lacrimi pentru nordul Bucovinei rămasă răstignită pe cruce.
Autor: Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio
Sursa: art-emis.ro
