Notarii conduc topul datornicilor la Brasov

Notarii conduc topul datornicilor la Brasov

0 121

Peste 30.000 de brasoveni sunt datori la Fondul National al Asigurarilor de Sanatate. Dupa ce ANAF a transmis casei judetene de asigurari de sanatate lista datornicilor, conducerea casei se pregateste de executari silite. Pana atunci contribuabilii sunt asteptati la casa sa-si regleze datoriile. La Brasov, notarii conduc topul datornicilor, cu sume de zeci de miliarde de lei vechi.
Din 2005 pana in 2010 peste 30 de mii de contribuabili au acumulat datorii de peste 48 de milioane de RON catre fondul national de asigurari de sanatate. Lista datornicilor a fost publicata pe site-ul si la sediul casei judetene de asigurari de sanatate brasov. Dupa 15 zile de la data publicarii anuntului deciziile de impunere se considera comunicate, astfel ca in 45 de zile casa poate trece la executari silite.
In topul datornicilor apar nume grele in viata publica brasoveana, printre care notari cu faima in oras, avocati proveniti din randurile Politiei, executori judecatoresti sau oameni de afaceri controversati. Pentru a contesta aceste decizii de impunere emise in baza informatiior obtinute prin protocol cu ANAF, datornicii sunt asteptati sa depuna la casa documente din care sa reiasa natura veniturilor impozabile, cuantumul acestora, precum si termenele de plata .
Cele aproape 49 de milioane de lei din datoriile contribuabililor brasoveni ar acoperi costurile casei judetene de asigurari de sanatate brasov pentru o luna si jumatate .
Intre timp CJAS Brasov continua campania de verificare a concediilor medicale acordate la Brasov. Dupa ce in urma cu o saptamana 6 medici fusesera sanctionati de CJAS Brasov, alti 8 au fost amedati in ultimele zile. Pe langa amenzi medicilor li s-a retras si dreptul de a elibera concedii medicale. In acelasi timp alti 12 pacienti care erau in concediu medical si-au pierdut in ultima saptaman acest drept pentru ca nu au fost gasiti acasa de catre inspectorii casei.
In cazul in care in decurs de 30 de zile vor putea proba ca au fost plecati de acasa din motive de sanatate concediul medical le va fi platit.
In judetul Brasov peste 1000 de medici au contract cu Casa Judeteana de asigurari de sanatate.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.