Notele din liceu – revin in admiterea la facultate
Universitatile vor putea lua in considerare in organizarea sesiunilor de admitere de anul acesta si notele obtinute de candidati in timpul liceului, a decis Ministerul Educatiei. Prevederea face parte din ordinul privind organizarea admiterii la facultate pentru anul universitar 2013-2014, care a fost publicat astazi in Monitorul Oficial.
Amintim ca in urma cu un an ministrul de atunci al Educatiei, Catalin Baba, a modificat modalitatea de admitere la facultate, astfel incat anul trecut s-a intrat doar prin examen sau pe baza mediei de la Bacalaureat, dar universitatile nu au putut folosi mediile din timpul liceului. Baba declara atunci pentru HotNews.ro ca "pentru ca Bacalaureatul este un examen serios, el poate fi folosit, dar nu pot fi luate in considerare la admitere mediile din timpul anului. Incurajam universitatile performante sa aiba sisteme competitive de admitere".
Ce spune ordinul publicat astazi, 18 aprilie, in Monitorul Oficial: Art. 12 – (3) La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licenta si de master pot fi luate in considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, licenta si/sau notele din anii de studii, dupa caz, conform propriei metodologii. Ce spunea ordinul de anul trecut: Art. 12 – (3) La calculul mediei generale de admitere pot fi luate in considerare notele de la probele de bacalaureat sau media de la bacalaureat, licenta sau disertatie, dupa caz, dar nu pot fi luate in calcul mediile sau notele din anii de studii. Cu alte cuvinte, noutatea pe care o aduce acest ordin de ministru este faptul ca din aceasta vara vor putea fi folosite din nou la admiterea in facultati notele obtinute de elevi in timpul liceului, pe langa notele si media de la Bacalaureat.
Ordinului de ministru privind admiterea la facultate, master si doctorat in anul universitar 2013-2014 Ministerul Educatiei a publicat astazi, 18 aprilie, in Monitorul Oficial ordinul nr. 3.544/2013 privind cadrul general de organizare si desfasurare a admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de doctorat pentru anul universitar 2013 – 2014. Cele mai importante prevederi ale ordinului:
-
admiterea poate fi organizata in sesiuni, inainte de inceperea anului universitar / Ordinul de anul trecut preciza ca se pot organiza maximum 2 sesiuni de admitere
-
la admiterea in facultatile unde predarea este in limba romana, la solicitarea scrisa a candidatilor care au sustinut la bacalaureat si proba la limba si literatura materna, examenul de admitere se poate sustine si in limbile materne respective, cu respectarea autonomiei universitare
-
Pentru studiile universitare organizate intr-o limba straina, admiterea va contine obligatoriu o proba de competenta lingvistica, eliminatorie, notata cu admis/respins. (la fel ca anul trecut)
-
la admiterea in toate ciclurile de studii universitare pot participa si cetatenii statelor membre UE, din Spatiul Economic European si din Confederatia Elvetiana in aceleasi conditii prevazute de lege pentru cetatenii romani, inclusiv in ceea ce priveste taxele de scolarizare. (la fel ca anul trecut)
-
Un candidat poate fi admis si inmatriculat ca student la cel mult doua programe de studii concomitent, indiferent de institutiile de invatamant care le ofera. Un candidat declarat admis poate beneficia de finantare de la bugetul de stat (anul trecut era finantare prin granturi de studii – n.red.) pentru un singur program de licenta, pentru un singur program de master si pentru un singur program de doctorat. Candidatul declarat admis la mai multe facultati opteaza pentru programul de studii care va fi finantat de la bugetul de stat prin depunerea diplomei de bacalaureat sau a diplomei ciclului de studii universitare anterior absolvit, dupa caz, in original, la facultatea pe care doreste sa o urmeze, respectand termenul de depunere stabilit de aceasta din urma.
-
Absolventii de liceu care au luat Bacalaureatul sau licenta sau disertatia in sesiunile corespunzatoarea anului scolar/universitar 2012 – 2013 prezinta la inscriere diploma de bacalaureat/ licenta/ master sau adeverinta eliberata de catre institutia de invatamant in care se mentioneaza media generala, mediile obtinute in anii de studiu, termenul de valabilitate si faptul ca nu a fost eliberata diploma.
-
Media generala minima de admitere la studii universitare de licenta, de master si de doctorat nu poate fi mai mica decat 5 sau decat un numar minim de puncte echivalent. (la fel ca anul trecut)
-
La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licenta si de master pot fi luate in considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, licenta si/sau notele din anii de studii, dupa caz, conform propriei metodologii / Ordinul de anul trecut prevedea ca "nu pot fi luate in calcul mediile sau notele din anii de studii".
-
Ordinea de clasificare rezultata in urma admiterii va fi utilizata si pentru repartizarea locurilor finantate de la bugetul de stat, acestea revenind celor mai bine clasati candidati din fiecare domeniu. (la fel ca anul trecut)
-
Universitatile au obligatia intocmirii contractelor de studii dintre studenti inmatriculati si rectorul universitatii
-
Rezolvarea contestatiilor este in exclusivitate de competenta institutiilor de invatamant superior, conform metodologiilor proprii de admitere. Nu se admit contestatii pentru probele orale, de aptitudini sportive sau artistice. Decizia comisiei de contestatii este definitiva. (la fel ca anul trecut)
Tot pe 18 aprilie a fost publicat in Monitorul Oficial si Ordinul nr. 3.545/2013 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare si desfasurare a examenelor de licenta/diploma si disertatie. Conform acestuia, examenul de licenta/diploma (examenul de diploma se numeste astfel in cazul domeniului stiintelor ingineresti) consta din doua probe, la fel ca anul trecut:
-
proba 1: evaluarea cunostintelor fundamentale si de specialitate
-
proba 2: prezentarea si sustinerea lucrarii de licenta/proiectului de diploma
Prezentarea si sustinerea lucrarii de licenta/ proiectului de diploma sunt publice, iar probele de mai sus "se desfasoara in prezenta, in acelasi loc si in acelasi moment, a comisiei de examen si a examinatului". Media de promovare a examenului de licenta trebuie sa fie cel putin 6.00, iar nota de promovare la fiecare din cele doua probe trebuie sa fie cel putin 5.00. Examenul de disertatie (se sustine la finalizarea masterului) consta intr-o singura proba: prezentarea si sustinerea lucrarii de disertatie. Sustinerea lucrarii este publica, iar media de promovare trebuie sa fie cel putin 6.00. Examenele de finalizare a studiilor se pot organiza in 3 sesiuni ale aceluiasi an calendaristic, in perioadele stabilite de senatul universitar, prevede metodologia-cadru.
-
Fata de anul trecu, in metodologia-cadru pentru 2013 dispare urmatorul articol: "Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un examen de finalizare a studiilor, un certificat sau o diploma de studii, atunci cand se dovedeste ca s-a obtinut prin mijloace frauduloase sau prin incalcarea prevederilor Codului de etica si deontologie universitara".