Noua ordine a mărilor și oceanelor
Citesc un studiu chinezesc despre proiectarea puterii terestre asupra mărilor și oceanelor lumii. Materialul nu este unul secret, ci răspândit pe anumite canale astfel încât să se constituie ca un manifest al statului chinez, ca o declarație de intenție, menită să sară în ochii partenerilor din zona relațiilor internaționale.
Este pentru prima dată când un asemenea material răzbate în zona semi-discretă și, cel mai probabil, în scurt timp vom vedea inclusiv în media oficială „ecouri” de-ale sale sub forma editorialelor sau „comentariilor interesante”.
Ce se scrie în materialul respectiv?
Pe scurt, chinezii spun răspicat că momentul în care puterea maritimă își putea proiecta forța pe uscat a fost depășit, întrucât la ora actuală tehnologia a făcut posibilă inversarea paradigmei, respectiv proiectarea puterii terestre asupra apelor.
Cu alte cuvinte, susține materialul respectiv, este o nouă schimbare de paradigmă, una în care pământul își reia rolul central de „casă a omului”, aruncându-l pe pirat acolo unde-i e locul, anume la pușcăria pentru infractori.
Citez din materialul respectiv: „noua tehnologie este mai ieftină, optimă din punctul de vedere al consumului energetic și mult mai eficientă, mai promptă din punct de vedere aș timpului de răspuns.
Este pentru prima dată în istorie când securitatea mărilor și oceanelor poate fi asigurată prin intermediul unor sisteme tehnologice eficiente, având baza terestră în punctele cheie”.
Despre ce e vorba?
Dacă ai o zonă cu turbulențe, nu mai e nevoie să desfășori o flotă acolo pentru a rezolva problemele, ci, pur și simplu, de la sol pot fi trimise elemente ale tehnologie moderne care să restabilească liniștea.
Dar care sunt aceste elemente?
Dronele și tehnologia hipersonică sunt elemente esențiale ale noului sistem de putere. Dronele ieftine, integrate într-un sistem de tip roi, devin arme deosebit de sofisticate, având o inteligență proprie pe câmpul de conflict astfel încât sunt imposibil de învins. Roiul de drone acționează ca un sistem, are stocată în baza comună de date detaliile țintelor, tipul de echipamente care trebuie neutralizate și tactici necesare asigurării succesului misiunii. De asemenea, în funcție de existența unor „surprize” la fața locului, roiul își poate adapta autonom strategia în vederea asigurării succesului misiunii.
Spre deosebire de deplasarea unei energofage nave de secol XX, care are nevoie de mai multe alte nave, de submarine și protecție aeriană pentru asigurarea propriei securități, sistemele de azi au avantajul că pot ajunge în timp real la locul incidentului și pot neutraliza efectiv problema.
Poate vă întrebați dacă într-adevăr așa ceva e posibil acum sau e vorba de ceva SF în materialul respectiv.
Ia să vedem:
Pe măsură ce rachetele devin mai ieftin de produs, dronele cresc în complexitate. Cele două tehnologii își împrumută reciproc din caracteristici astfel încât acum diferențele dintre ele sunt minore. Realizarea sinergiei dintre cele două tehnologii face ca acum să avem un salt față de epoca Războiului Rece. Dacă pe atunci rachetele erau arme oarbe, ghidate de la lansare, acum elementul de inteligență adăugată transformă radical paradigma. Iar tehnologia roiului, transformă dronele și rachetele într-o rețea „senzorială”, beneficiind de informații în timp real, având capacitatea de a le procesa și de a se adapta realităților din teren.
Există nouă puncte strategice în controlul traficului internațional:
Canalul Panama, Strâmtoarea Gibraltar, Capul Bunei Speranțe, Strâmtoarea Bosfor, Canalul Suez, Marea Roșie, Strâmtoarea Ormuz și Strâmtoarea Malacca.
Absolut toate aceste puncte majore sunt situate în zona imediată a uscatului(doar toate sunt strâmtori și canale navigabile!).
E limpede pentru oricine că apropierea uscatului face efectiv nerentabilă vechea paradigmă a asigurării securității prin intermediul tehnologiilor greoaie ale secolului XX.
Conform materialului chinezesc, în locul proiectării puterii maritime asupra uscatului, acum uscatul își poate proiecta puterea cu ușurință asupra mărilor, prin intermediul tehnologiilor simple și eficiente ale prezentului.
Incidentele actuale din Marea Roșie sunt, conform aceluiași material, elemente care arată că deja tranziția a început. Faptul că o putere minoră – reprezentată de rebelii Houthi – a reușit să dea șah coaliției navale a SUA, determinând marii jucători de pe piața transportului maritim să reia traseul pe la Capul Bunei Speranțe, arată limpede că puterilor mării li se reduce capacitatea de a afecta destinele terestre.
Materialul în sine e deosebit de interesant și ne arată cum China încearcă să-și proiecteze puterea prin deschiderea unor baze militare în apropierea cât mai multor puncte nevralgice ale „checkpoint”-urilor navale deoarece dispun de tehnologia necesară asigurării securității de acolo.
Și abia acum înțelegem, nervozitatea americanilor în ceea ce privește construcția bazelor militare chinezești din Marea Chinei de Sud.
Cu toate că acum SUA încalcă legislația internațională prin violarea evidentă a demarcației apelor teritoriale ale Chinei, de la un anumit moment ceea ce fac acum nu va mai fi posibil deoarece vor fi combătuți activ de noile tehnologii de „asigurare a ordinii maritime”.
E foarte interesant că apariția materialului vine într-un moment de turbulență(vezi evenimentele din Marea Roșie), dublat de unul de importanță strategică deosebită. În timp ce chinezii demonstrează că epoca „asigurării securității transportului internațional de mărfuri” de către puterea hegemonică a SUA a apus, a apărut o nouă cale navigabilă care ocolește toate „punctele nevralgice ale planetei” și care scurtează comerțul Asia-Europa.
Este vorba de „Drumul Gheții” inaugurat de Rusia, care promite nu doar navigabilitate pe tot timpul anului, ci și securitate și rapiditate îmbunătățite. E foarte interesant de văzut că noua cale navigabilă apare „la momentul potrivit” de parcă rușii ar fi manevrat niște baghete magice.
Transportul internațional naval se află într-un teribil impas din cauza înghesuirii problemelor de diverse naturi, astfel încât suntem într-un adevărat haos.
Despre problemele din Marea Roșie știți, dar acelea nu sunt singurele. Canalul Panama e afectat de secetă, astfel încât din noiembrie este permisă trecerea a doar 20 de nave pe zi!
Cum stau treburile în ceea ce privește noul proiect navigabil controlat de ruși?
Extrem de bine: timpul de transfer al mărfurilor din Asia în Europa se face prin culoarul nordic în doar 19 zile, în timp ce prin Canalul Suez durează … 48 de zile!!!
Interesant, nu-i așa?
Iată de ce crește nervozitatea în ceea ce privește exploatarea Polului Nord: acesta se transformă într-un punct esențial de tranzit, iar rușii au aici partea leului. Știați că punctul nodal al acestei căi este noul port din Peninsula Taimîr pentru care Rusia investește … peste 100 mld. $?
Dacă vreți, noua cale navigabilă este un alt element al proiecției puterii terestre asupra mărilor și oceanelor. E doar începutul!
Proiectul „Belt and Road”, proiectul „Coridorul Nord-Sud”, proiectul TAPI s.am.d. reprezintă elemente ale unei infrastructuri a viitorului în care calea maritimă va reprezenta doar o prelungire naturală a căii terestre.
E o amplă schimbare de paradigmă.
Totul se schimbă: iată refrenului anului pe care tocmai l-am început.
Autor: DAN DIACONU
Sursa: trenduri.blogspot.com