Noul Duster intră pe șosele – va fi comercializat în Romania la prețuri cuprinse între 12.350 și 18.750 de euro
Noul model Dacia Duster va fi comercializat in Romania la preturi cuprinse intre 12.350 si 18.750 de euro, au anuntat, joi, reprezentantii producatorului auto., pentru Agerpres.
Potrivit informatiilor furnizate in premiera, cu ocazia unui drive-test organizat in Grecia pentru jurnalistii romani, noul Duster va fi comercializat in trei versiuni de echipare: Esential, Comfort si Prestige.
Pretul pentru versiunea Esential porneste de la 12.350 de euro, cu TVA si creste in functie de tipul de motorizare, putand ajunge la peste 16.000 de euro, cu TVA. In cazul nivelului de echipare Comfort, preturile sunt cuprinse intre 13.400 si 17.100 de euro, cu TVA, cel mai mare pret, de 18.750 de euro, fiind in cazul nivelului de echipare Prestige.
Intrebati de ce in Romania nu va fi comercializata si varianta de echipare Acces, care in Franta se va vinde cu mai putin de 12.000 de euro, reprezentantii Dacia au explicat ca pe piata din tara noastra mai putin de 1% dintre cumparatori au optat, in ultimii ani, pentru autoturisme Duster cu un nivel minimal de dotari.
Noul model Duster, produs la Uzina Dacia de la Mioveni, a fost testat in premiera de jurnalistii romani pe soselele din sudul Greciei.
Noua versiune a modelului Duster de la Dacia a fost dezvaluita in premiera mondiala pe 12 septembrie, in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. In Romania, modelul a fost prezentat public pentru prima data pe 24 septembrie, la „Renault Day”, un eveniment la care au participat aproximativ 15.000 de oameni, organizat pe platforma industriala Dacia din orasul Mioveni.
Cel mai bine vandut model al gamei la nivel international, Duster se prezinta cu un nou design, atat la exterior, cat si la interior, dar si cu o serie extinsa de echipamente.
Potrivit producatorului, in materie de motorizari, noul Duster este echipat cu motoarele pe benzina SCe 115 CP (in versiunea 4X2) si TCe 125 CP (in versiunile 4X2 si 4X4), asociate cu o cutie de viteze manuala.
In ceea ce priveste oferta diesel, modelul propune blocul dCi 90 CP in versiunea 4X2 si dCi 110 CP in versiunile 4X2 si 4X4, combinate cu o cutie de viteze manuala. Motorul dCi 110 CP (in cazul versiunii 4X2) poate fi echipat cu cutie de viteze automata cu dublu ambreiaj EDC.
Lansat mai intai sub marca Dacia, Duster este vandut incepand din anul 2011 si sub marca Renault in America Latina (Brazilia, Argentina, Mexic, Chile si Columbia), precum si in Rusia si in India. Pana in prezent, Duster a fost vandut in peste doua milioane de exemplare in mai mult de o suta de tari, sub cele doua marci.