Noul mers al trenurilor – reduceri de timp pentru unele curse lungi!
Incepand din 11 decembrie noul mers al trenurilor va veni cu reduceri de timpi pe mai multe curse, cele mai substantiale diminuari ale duratei de calatorie vor fi pe cateva trenuri care leaga Bucurestiul de Cluj-Napoca, Iasi si Suceava. In fiecare an in luna decembrie se schimba mersul trenurilor de calatori. In acest an, Autoritatea de Reforma Feroviara (ARF), autoritate recent infiintata ca urmare a recomandarilor din MasterPlanul de Transport, a pus la acceasi masa CFR Calatori si CFR Infrastructura pentru a gasi solutii de optimizare a timpilor de calatorie pe calea ferata.
„In acest context, pot sa vin cu trei elemente de noutate pe trei destinatii intens solicitate: Bucuresti-Cluj, Bucuresti-Suceava si Bucuresti-Iasi. Timpii de parcurs au fost diminuati prin mici lucrari la calea ferata care au eliminat restrictiile de viteza, dar si prin reducerea timpilor de stationare din statii si prin eliminarea unor opriri care nu erau opriri comerciale”, a explicat Robert Dobre, presedintele ARF.
„Cel mai spectaculos exemplu este pe Bucuresti – Suceava unde, in momentul de fata, trenul parcurge distanta in sase ore si 40 de minute, iar in noul mers scade la 5 ore si 40 de minute. Este, daca vreti, un tren expres care reuneste resedintele de judet din Moldova cu Bucurestiul. Va opri in Ploiesti, Buzau, Focsani, Bacau si in Suceava”, a mai explicat presedintele ARF.
Pe de alta parte, in noul mers al trenurilor care va intra in vigoare pe 11 decembrie mai multe trenuri vor beneficia de reduceri de timp la durata calatoriei.
„Pe Bucuresti – Suceava timpul pentru trenul expres etalon s-a redus cu aproximativ o ora, iar pentru celelalte trenuri pe aceasta ruta reducerile sunt de ordinul 5-10-15 minute, dar procesul continua pe masura ce eliminarea restrictiilor de viteza se va efectua”, a mai spus oficialul de la Ministerul Transporturilor.
„Mai sunt si alte reduceri de timpi. Sunt strans legate de calitatea caii ferate si pe masura ce avanseaza lucrarile de reabilitare si modernizare a coridoarelor feroviare vom vorbi si mai mult de reduceri semnificative. Cel mai bun exemplu ramane in continuare legatura Bucuresti – Constanta care se va parcurge in mai putin de doua ore. Dupa finalizarea lucrarilor la podurile Dunarene si in doua statii pe parcurs, timpul va fi redus la o ora si 45 de minute”, a explicat Dobre.