Nu avem brandul Dracula, avem un mit

Nu avem brandul Dracula, avem un mit

0 248

Dracula, istorie, mit, brand, mostenire, retrocedare, vanzare, cumparare, tun, si cate altele nu s-au mai spus despre Castelului Bran. Dupa cateva extrase din „Raportul Barbuliceanu” va oferim astazi un interviu cu deputatatul Dumitru Puchianu, presedintele subcomisiei de ancheta privind retrocedarea Castelului Bran, din cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor si coruptiei, din Parlamentul Romaniei.?


Rep. Domnule Deputat, sunteti Presedintele Subcomisiei de ancheta privind retrocedarea Castelului Bran. Intrucat Castelul Bran reprezinta o chestiune de suflet pentru brasoveni, cu atat mai mult pentru cei din zona, ca dumneavoastra, v-as ruga sa ne raspundeti la cateva intrebari privind activitatea Comisiei, pentru a avea un punct de vedere oficial si pentru a ne linisti in privinta speculatiilor ce se fac pe marginea acestui obiectiv istoric.


Mai intai va rugam sa ne spuneti cu ce se ocupa Comisia, ce face aceasta comisie in momentul de fata.


D.P. Obiectul de activitate al Comisiei il constituie verificarea legalitatii retrocedarii Castelului Bran catre familia de Habsburg. Am strans o sumedenie de materiale ce tin de acest aspect al legalitatii. Nu pot face publica o concluzie, inca se mai asteapta documente, inclusiv din Statele Unite ale Americii. Speram sa finalizam ancheta la inceputul lunii viitoare (termenul era 20 aprilie, dar nu ne vom putea incadra in acest termen).


Al doilea obiect al Comisiei se refera la modul in care domeniul Bran a fost ofertat direct Consiliului Judetean Brasov si la tratativele purtate de aceasta institutie cu Dominic de Habsburg, intrucat, in actul de retrocedare exista o clauza speciala privind dreptul de preemptiune al Statului Roman in cazul vanzarii obiectivului. Deci prima oferta trebuia facuta Statului Roman (reprezentat de Ministerul Culturii n.r.) si nu Consiliului Judetean. Se va cerceta modul in care? oferta a fost dirijata direct catre Consiliul Judetean Brasov, a carui conducere? a negociat cu proprietarii fara a avea pentru aceasta un mandat din partea plenului privind oportunitatea achizitionarii Castelului. Aceste negocieri, suma vehiculata, aparitia rapida a unui plan de afaceri, toate constituie elemente ?ce ne fac sa credem ca in spatele unui interes in aparenta nobil, pastrarea Castelului in circuitul turistic, se afla interese personale puternice. Aceasta este o opinie a mea, personala.


S-a servit opiniei publice ideea ca daca acest castel va fi cumparat de cine stie ce bogatas din Rusia sau SUA, va fi scos din circuitul turistic. Este mai mult folclor local decat realitate.


?


Rep. Am inteles, sunt simple speculatii, care sa ne determine sa fim de acord cu orice conditii de vanzare si orice suma. Revenind la ancheta pe care o coordonati, ce veti face cu rezultatele acesteia, ce va face Comisia odata finalizata ancheta?


D.P. Rezultatele anchetei vor fi facute publice in plenul Parlamentului, care, in functie de rezultatul cercetarilor, va decide. Daca se va constata ca retrocedarea s-a facut ilegal, se va reveni asupra acesteia, daca se va stabili ca s-au purtat negocieri fara respectarea prevederilor legale, de natura penala sau civila, concluziile anchetei vor fi inaintate institutiilor abilitate.


?


Rep. Am inteles, deci, daca s-au facut erori se vor corecta, iar incalcarile legii vor fi date pe mana celor in masura sa le judece. As avea o ultima intrebare: s-au facut speculatii in presa cum ca domeniul Bran ar fi deja vandut. Este castelul vandut, sau nu?


D.P. Din punctul meu de vedere nu s-a vandut. In cazul unei eventuale vanzari, statul roman trebuia informat, in scris, de catre proprietar, privind existenta unui client.


Rep. Deci articolele din presa privind vanzarea sunt doar povesti, ca si oferta de 100.000.000 de euro venita din SUA.


D.P. Da, cei 60.000.000 de euro ofertati Consiliului Judetean Brasov, trebuiau sa para un cadou, o pomana facuta in memoria arhiducesei. Toate acestea, precum si discutiile legate de brand sunt menite sa justifice pretul astronomic cerut.


In ce priveste brandul, ei bine, nu avem un brand, un brand presupune o marca inregistrata, avem un mit, care nu stim cat de real este, un mit valorificat mai mult financiar decat stiintific. Deci totul este cusut cu ata alba, scopul principal al tuturor acestor speculatii fiind acceptarea sumei imense cerute, suma care nu se justifica. Valoarea reala ar fi undeva in jurul a 3 sau 4 milioane de euro, cu atat mai mult cu cat Statul roman a investit de-a lungul timpului cateva zeci de milioane de euro. Chiar si dupa revendicarea Castelului au fost prinse in buget reparatii de 16 miliarde, ceea imi intareste convingerea existentei unor interese.


Rep. Va multumim si va vom contacta din nou dupa finalizarea anchetei, pentru a vedea care sunt concluziile finale.


?


Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.