Nu mai e nevoie de ruși (2)
UE controlează economiile, infrastructura și comerțul statelor pe care le cuprinde dar nu va lăsa în urmă nici o noutate istorică pentru că nu a dezvoltat nimic, nu a construit o identitate și nu proiectează o voință susținută de societăți.
Europa nu are arme și armată. Ideea unei Armate Europene suferă de ridicol: o armată se pregătește înainte și nu după război. În plus – sau, mai degrabă, în minus – cine ar urma să construiască temuta Armată Europeană?
Marea Britanie care nu face față furtului din magazine,
Franța care nu-și poate recuceri banlieu-rile sau
Germania care nu ezită să folosească puști de lemn la manevre?
Și chiar dacă o Armată Europeană ar putea fi asamblată pe ce bază politică va funcționa ea?
E greu de crezut că ea va putea evita cursul NATO – alianță mereu scindată de interese naționale divergente, capabilă doar de mîrlănia balistică împotriva Iugoslaviei și trăgînd după ea un faimos Articol 5 mort.
O armată capabilă și motivată exclude conflictele de interes naționale și presupune o unitate întărită de o economie, o limbă și o națiune comună. Altfel, vorbim de o aglomerare de uniforme care poate presta, cel mult, servicii sociale.
Cu o armenea forță poți dicta amenzi, nu verdicte istorice. Nimic surprinzător. Nu mai poți duce un război extern după ce, zeci de ani, ai purtat un război intern împotriva ethos-ului propriilor națiuni pe care le-ai declarat bolnave de patriotism, și pe care le-ai subminat în căutarea unei realități supra-, post- și anti-naționale.
De întrebat: sînt europenii gata să moară pentru Ucraina de azi și Europa de mîine?
Ucraina are nevoie de soldați gata să lupte. Europa îi oferă suporteri entuziaști în scris, la demonstrații, pe scenă în film, mereu la o distanță sigură.
Așa arată o Europă construită de sus în jos, fără participare național-populară. Căci, adevărată bază de susținere a edificiului european nu e în demos ci în producția concertată de imagine și discurs asigurată de media, universități, fundații și organizații civile.
O cacofonie dusă la saturație, un monstru îndrumător care decide ce se poate spune și ce se poate publica, o rețea circulară de difuzat anestezii și halucinații – agregatul propagandistic pe care tocmai îl demontează americanii.
În această lume, cine vorbește și gîndește altfel o poate face numai pe net și acesta e motivul pentru care UE înmulțește comisarii fact-chekiști, atașați pe lîngă tot ce e organizație media.
Europa va trebui să aleagă: ori sabotează soluția Trump, ori se redefinește.
Prima variantă pare tentantă pentru o Uniune Europeană care nu poate renunța la iluzii fără a renunța la clasa ei conducătoare.
Primele semne confirmă două lucruri. Că liderii UE sînt solidari cu propriile fantasme și că sînt complet decuplați de realitate.
Kaja Kallas, șefa politicii externe și de securitate UE: „Ukraine’s independence and territorial integrity are unconditional”. E o declarație deluzională. Ea nu apără altceva decît palmaresul și carierele unei elite care și-a inventat și își adoră virtutea Poziția Europei e irațională.
Liderii europeni ar trebui să înțeleagă că ordinea post-belică a căzut. Că marșul triumfal al liberalismului s-a încheiat cu o victorie a administrației și nu cu o soluție pentru națiunile Europei.
În fond, știm astăzi, că sfîrșitul istoriei, anunțat în 1990, a durat exact 30 de ani. De fapt, marea schismă a epocii nu e divorțul între americani și europeni ci ruptura între o Americă în care liberalismul a pierdut și o Europă în care liberalismul domnește.
Ar trebui remarcat: Europa s-a lăsat tîrîtă în război de o administrație americană liberală (Biden) și nu vrea să se fie scoasă din același război de o administrație americană non-liberală (Trump).
După 1990, odată cu falimentul sovietic, liberalismul a avut la dispoziție toate șansele, toate sentimente populare și toți curenții istorici. Și a ratat catastrofal.
Triumful din 1990-1991 a trimis la delir și nesăbuință. Liberalismul a devenit articol de credință obligatoriu și a bisat eroarea comuniștilor instaurînd, în altă formă, ideologia unică.
Diferența? Molurile și vizele.
Implicația de adîncime e clară. În ordinea liberală, oamenii sînt burți votante iar libertatea e un moft domestic și minor. Marele interval istoric 1917-2025 s-a soldat cu trecerea de la Gulag la Google. Evident, și pușcăriile și informația își au rostul lor. Însă, cine face din ele un instrument de control e ostil libertății primare.
Extraordinarul sofism al libertății care își anulează libertatea a dizolvat prea mult și prea multe.
Noua definiție a condiției umane e o parodie: Selfie ergo sum!
Trăim în criză pentru că trăim într-o ordine răsturnată.
Liberalismul trebuie să fie compatibil cu valorile de bază ale societăților umane și nu invers (societățile umane nu trebuie restructurate pentru a satisface nevoile liberalismului).
Prizonieratul liberal a ajuns la capăt și lasă în urmă un bilanț nefericit. America va negoica cu Putin în Arabia Saudită sau oriunde altundeva în afara Europei. Semnele vorbesc singure.
Provincializarea Europei avansează și pregătește un continent/muzeu/destinație turistică.
Nu mai e nevoie de ruși. Ne-am descurcat singuri… (TRU)
Prima parte aici: Nu mai e nevoie de ruși (1)
Sursa: antimaterie.ro
