Nu poate Parchetul sa retina atati nasi cati poate elibera Tribunalul!

Nu poate Parchetul sa retina atati nasi cati poate elibera Tribunalul!

0 296
Bilantul  celor 5 zile de audieri, retineri si propuneri de arestari preventive la Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov este impresionant. Procurorii au adus cu mandate 169 de ceferisti, pe care i-au trecut printr-un maraton de audieri. 124 dintre suspecti au primit si ordonante de retinere pentru 24 de ore si au fost prezentanti instantei Tribunalului cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Tot 124 au si plecat liberi dupa decizia instantei, care nu a arestat nici macar o singura persoana. Ultimele eliberari au fost facute miercuri, cand doar pana la pranz 21 de angajati ai CFR retinuti marti au fost eliberati din nou de instanta. 
200 de angajati CFR , conductori de tren, sefi de tren, inspectori si supervizori de specialitate de la mai multe regionale din tara sunt cercetati la Brasov pentru fapte de coruptie in dosarul spagilor incasate de la calatorii fara bilet.
Capetele de acuzare sunt dare si luare de mita, abuz in serviciu si instigare la abuz in serviciu, asocierea in vederea comiterii de infractiuni, dar si divulgarea de informatii confidentiale, prin care nasii erau avertizati despre efectuarea supracontroalelor.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.