Nu scăpăm de dictatură – fiecare român ar putea avea un cod...

Nu scăpăm de dictatură – fiecare român ar putea avea un cod pentru cumpărături

1 93

Un scenariu la care lucrează cei din Ministerul Finanțelorar – toți românii să primească un cod de identificare fiscală, un fel de CNP, pe care îl vor folosi atunci când fac cumpărături, în vederea completării datelor din factură. Pentru aplicarea acestei măsuri va fi necesar să se asigure că legislația privind e-Factura în relația cu consumatorii (B2C) respectă GDPR. Ministerul Finanțelor nu a decis modul în care vor fi transmise codurile către consumatori, dar ar putea fi trimise pe telefon.
Se dorește să ai posibilitatea să-i ceri comerciantului să îți treacă acel cod pe bon sau factură. Din datele obținute ți se va calcula ce credit fiscal ai la finalul unui an”, au declarat surse din MFP.
În cazul PFA-urilor, acestea vor avea parte de reduceri la impozit datorită acelui cod, iar persoanele fizice chiar ar putea primi bani (ceea ce ar presupune crearea unui Fond în buget).
În funcție de valoare, se va aplica un anumit procent. Încă nu este clar cum se va aplica în cazul persoanelor fizice, pentru a primi efectiv sumele.

Creditul fiscal o capcană pentru o implementare mai facilă
Conceputul de credit fiscal are la bază determinarea cumpărătorului să ceară bonul fiscal de la vânzător, astfel încât prin Declarația unică inteligentă, acele bonuri din zonele cu evaziune să fie contabilizate și se decide ca un procent din valoarea acelor cheltuieli să îmbrace valoarea creditului fiscal, a spus Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.
Creditul fiscal, spune ministru, fie se rambursează cumpărătorului, fie poate să fie utilizat ca o formă de compensare cu alte impozite și taxe.
Înseamnă procente de la 1-2-3%. Cumpărătorul nu este necesar să facă nimic, doar să solicite bonul fiscal. Este opțional. Este un model de studiu”, a afirmat Boloș.
De asemenea, amintim că Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat după negocierile cu contabilii protestatari, că vrea un dialog cu aceștia, care să ajute MF să combată evaziunea fiscală și să reducă decalajul la colectarea TVA, fiind anunțate și o serie de măsuri convenite, printre care și posibilitatea acordării de credit fiscal firmelor care sunt obligate să-și ia case de marcat care să genereze cod QR. (V.T.)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.