Nu trageti in valizist!

Nu trageti in valizist!

0 306

Sa nu va treaca prin cap sa testati rezistenta valizei care il apara pe Traian Basescu. Aia pe care au dibuit-o jurnalistii de la Realitatea in filmarile de la inundatii in mana unui zdrahon care il flanca pe seful statului. Servieta de zece kg care se despatureste intr-o clipa si devine scut antiglont in cazul in care este amenintata viata presedintelui.
Nu de alta dar s-ar putea sa nimeriti cu pistolul purcoaiele de bani de la FMI. E o vanzoleala de valizele si serviete de cand am deschis lantul imprumuturilor de la FMI ca nu mai stii cine cat baga in tara si, mai ales, cat scoate.
De fapt, nu prea scoate. Absorb prapaditii astia de pensionari si amaratii de bugetari de te sperii. Era sa zic mai ceva decat aspiram noi fonduri gratis de la Uniunea Europeana, dar mi-a amintit la timp ca suntem codasii Europei la indeletnicirea asta. Nu stiu cum naiba suntem prostii continentului la accesat banii nerambursabili ai UE, cand ne stim in halul asta de cheltuitori. Ar fi trebuit sa echilibram foamea de bani a bugetului cu o minima pricepere de a ne conecta la conducta cu bani europeni, pe care altii i-au cheltuit cu folos.
Noi, nu. Nu am invatat si pace sa redactam niste ridicole de proiecte ca sa ne vina cash-ul ieftin de la Uniune. Ne-am priceput insa al naibii sa atragem banii din dobanzi tentante ale FMI, dar care trebuie dati inapoi cu clauze nasoale. Nu ne mai revenim din imprumutat. Ne-au prins aia anemia bugetara si ne tot incarca. Nici nu am ispravit de raportat sumele colosale cu care ne-am imprumutat deja ca vorbim de un nou angajament.
Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, vine cu zambetul lui bonom pe fata si se preface surprins de fiecare data ca imprumutacul Romania mai vrea bani desi calculele arata clar ca n-are cum sa-i returneze nici pe aia pe care i-a luat. Jeff ne trage de urechi, ne face putina morala, dupa care ne baga in camera aia in care se semneaza imprumuturile, ne ciupeste complice de obraz: „Cheltuitor mic!”, dupa care ne pune un pix in mana si ne baga un nou contract sub ochi.
De-aia zic. Nu trageti in presedinte, chiar daca va arde sa probati impermeabilitatea servietei-scut. O nimeriti p-aia cu noua transa sau, mai rau, ciuruiti valijoara cu vreun retur. Si americanii nu primesc bani gauriti.
Eu cred ca Guvernul si presedintele tot scornesc pana la urma o strategie sa ne coboare din caruselul imprumuturilor ca sa ne treaca greata de la atatea zerouri. N-am date certe, dar presimt ca vor negocia returnarea banilor intr-o singura transa. Si la scadenta fac un switch mic si-l trimit pe Jeff acasa cu valiza antiglont a lui Basescu. S-ar putea chiar sa-i prinda bine americanului pe unde s-o mai duce. La cati vor sa-l impuste p-asta….

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.