Nuduri in baia de multime
Care este asemanarea dintre nostalgicii Epocii de Aur, cei care aglomereaza, o data pe an, pe 26 ianuarie, aleile cimitirului Ghencea civil, si Traian Basescu?
Aparent, nici una. Fantomele decrepite care pelerineaza presupusul mormant al Ceausestilor din Bucuresti – ati aflat, desigur, ca nu exista probe ca trupurile dictatorilor ar fi inhumate acolo – nu par sa aiba nimic in comun cu presedintele ales al Romaniei. Inertia ancorarii definitive in trecut a primilor – desi ancora este un instrument din panoplia matelotului – este opusul vioiciunii de jucator al lui Traian Basescu.
Ceva, totusi, ii apropie, iar inrudirea lor imposibila s-a vadit foarte clar zilele trecute. Cu ocazia conversatiei, scandalos de lingusitoare, pe care a avut-o la postul national cu ziarista Rodica Culcer, Traian Basescu a fost surprins cojind poleiala Epocii de Aur. Este ocupatia de 17 ani a nostalgicilor comunismului, care au negru sub unghie de la cat scrijelesc foita galbena si mincinoasa ce acopera realizarili.
In plin conflict epistolar cu premierul Tariceanu si intr-un inceput de ostilitati constitutionale cu pesedistul Geoana pe tema referendumului ce risca sa-l debarce, presedintele Basescu se razboieste cu un alt dusman. Asa cum il vede permanent pe petrolistul Patriciu in spatele manechinului Tariceanu, seful statului l-a dibuit, in spatele guresului Geoana pe omniprezentul, desi pe nedrept uitatul, Ion Iliescu.
Cunoscandu-i pasiunea de jucator, remarca presedintelui poate fi una din mutarile piezise care i-au consacrat stilul, menite sa abata atentia in cu totul alta parte decat aceea in care doreste sa pescuiasca pe moment. Desi pare la fel de nefireasca precum aruncarea momelii intr-alt loc decat cel in care se afla undita, pomenirea lui Iliescu in mijlocul unor scandaluri cu alte personaje la vedere are, cu certitudine, logica ei.
Dependent de baile de multime, chiar si de colocvialitatea triviala la care se expune uneori printre oameni (Basescu a parat cu un hahait intrebarea mitocana „Da’ unde-ati lasat-o pe Elena Udrea?” la ultima scalda in mase), actual sef al statului intelege jindul fostului dupa astfel de binefaceri. Genul acesta de presedinti nici n-au nevoie de maseuri. Daca au chef de o pipaiala terapeutica, opresc coloana oficiala in prima statie de tramvai mai aglomerata si au scapat de junghiuri.
Cand mecanismul alegerilor democratice te lipseste brusc de masajele populare iar urnele trimit pe altcineva la tratament pentru patru ani, frustrarea poate fi traumatica. Mai ales ca ultimele contacte cu masele ale lui Ion Iliescu i-au lasat vanatai, doar auditive, ce-i drept. La comemorarea militarilor ucisi in degringolada de la aeroportul Otopeni, familiile victimelor i-au cerut socoteala pentru pierderea copiilor; in timp ce incerca prezentarea unei lucrari la ultimul targ bucurestean de carte, a fost huiduit pana si de cei cativa mosneguti opriti o clipa sa-l asculte.
Asemenea scene lasa urme dureroase, oricat de nesemnificative pot parea ele pentru imbuibatii de ieri si de azi. Fostii sau actualii miliardari de carton se sinchisesc infinit mai putin de imaginea la public decat de gestionarea corecta a raporturilor cu Parchetul.
Adularea maselor era, este inca, lotul ce i-a revenit exclusiv lui Iliescu, dupa imparteala facuta impreuna cu stabimea PSD, mult mai pragmatica si mai animata de pasiunea acumularii. Presedintele care s-a decis sa moara sarac si cinstit a revendicat insa doar pentru el ovatiile si atingerile demosului, ca o compensatie pentru averile despre care nu sunt probe ca le-ar fi inghesuit prin apartament. Recenta citarea a sa in calitate de acuzat in dosarul mineriadelor, limpede pentru toata lumea dar incalcit in formulari judiciare, l-a scandalizat si chiar l-o fi infricosat putin. Dar cred ca dezamagirea de a nu mai fi calauza luminoasa a minierilor in suturile intunecoase este mai neagra decat spectrul puscariei pentru instigare la lovitura de stat.
Pasiunea comuna pentru astfel de delicii tactile, resimtite doar in sanul multimii, ii apropie pe cei doi si i-l dezvaluie fiecaruia pe celalalt. Basescu il ghiceste pe lliescu in spatele lui Geoana pentru ca intuieste uriasul ghem de frustrari iliesciene. Nu ca Geoana n-ar avea nevoie de spate; macar sa-l ajute sa numere, cand reporterii il intreaba cati securisti exista in Romania, iar pe el il ia gura pe dinainte si raspunde ca prostul – ma rog, ca Prostanacul – ca „Nu stiu cati suntem”.
Daca vrea liniste in tara, presedintele ce-l va invinge eventual pe Traian Basescu va trebui neaparat sa-i rezerve permanent o masa la Golden Blitz, langa orchestra, si sa plateasca niste figuranti indemanatici care sa-i prinda din zbor paltonul.
